Alive

Am cam rămas fără cuvinte în ultima vreme. A fost un decembrie confuz, ce-i drept, și nu doar meteorologic. Am trecut așa, de la o stare la alta, pentru ca, până la urmă, să ajung la o stare de lehamite totală. Îmbinată cu lipsa de chef de orice, nu a ieșit ceva prea bun. Câteva săptămâni, viața mea s-a desfășurat din inerție și cam atât. Nu am avut chef de nimic și a fost ciudat tare. Nu am fost tristă, din contră, am avut o stare de spirit chiar foarte bună, însă nu mi-a mai păsat de absolut nimic din jurul meu. Nu știu cum să descriu mai mult de atât, poate ați experimentat sau nu sentimentul, însă, dacă nu, să știți că nu vi-l recomand. Mai trist decât să fii trist este să nu îți pese. Dacă vedeți oameni fără expresie facială pe stradă, oameni care merg fără țintă, care se uită fără să privească și care vorbesc fără să spună nimic, ăia nu sunt niște oameni sunt triști, ci sunt oameni cărora nu le pasă și, vă spun, că-s demni de mila voastră. Omul trist măcar simte, omul căruia nu-i pasă… N-are nimic, n-are pe nimeni. El doar este și atât. 

Din fericire, m-am trezit din starea de lehamite, la timp cât să întâmpin noul an cu aceeași stare de bine cu care obișnuiesc mereu să o fac. Aș minți dacă aș spune că mi-am revenit complet, însă sunt pe drumul cel bun. Mă doare că am pierdut atâta timp în felul ăsta, când puteam să-mi gestionez altfel zilele în care n-am făcut nimic altceva decât să fiu, fără să trăiesc. Mi-am neglijat pasiunile (am o groază de cărți care abia mă așteaptă, dar încă mă uit la ele cu ochii goi), m-am refugiat în materiile pentru examen, ceea ce nu este neapărat rău, dar este trist, că am devenit cam anti-socială din cauza asta, însă, v-am spus, acum totul revine la normal, poate chiar mai bine ca înainte.

Vacanța asta de iarnă a fost de basm, m-am întors pe plai dobrogean și am realizat, pentru a mia oară, că nicăieri nu-i mai bine ca acasă. După ce am fost și pe plai prahovean, am conchis cu certitudine că acasă e cel mai frumos loc din lume. Peste câteva zile, datoria de studentă mă cheamă înapoi pe plai moldovenesc și… Mnah, e greu. 

Ce să mai spun? Trag linie peste 2015 și nu privesc înapoi. A fost un an foarte bun, însă complicat. A adus foarte multe schimbări într-un timp relativ scurt. Ce-i drept, pot spune cu zâmbetul de satisfacție pe buze că a adus și foarte multe realizări, deopotrivă. Mai multe chiar decât îmi propusesem inițial. 

Nu îmi propun nicio țintă pentru 2016. Am câteva planuri, însă știu că va fi totul bine. În cei 20 de ani pe care îi voi împlini în august, dacă am ajuns la o concluzie, ei bine, aceea e că omul se petrece în limită și că a trăi sub spectrul fatalității e doar pierdere de timp. Luna asta, mi-a dovedit încă o dată că grijile sunt inutile. Important este să trăiești. Iar eu… eu obișnuiesc să fac asta din plin. Și nu mă voi mai opri niciodată. Nici măcar pentru o pauză. 

Vă doresc să aveți un an așa cum îl vreți voi. Bun, ușor, fericit… Nici nu mai contează. Important este să fim și să trăim. 2015 ne-a dovedit, mai ales în ultima parte, cât de fragilă e viața. Așa că, în anul ce va să vie, să fim și să trăim mai mult ca niciodată! La mulți ani! 

Pauză de Vamă

Calendarul spune că a venit vara. Numai că plaja din Vamă e mai goală ca oricând la început de sezon, iar mâine începe BAC-ul. Printre variantele de la materiile pentru examen, am decis că se poate strecura o pauză de câteva ore pentru o mică plimbare şi, cum Vama nu e decât la câţiva kilometri, iar nopţile mele albe sunt dedicate învăţatului, o plimbare de seară a fost energizantul perfect pentru orele de studiu care au urmat.

Nu am inspiraţia necesară să scriu ceva care v-ar putea capta interesul. Prin mintea mea se perindă doar cuvinte din câmpul lexical al BAC-ului şi admiterii, aşa că, pentru a nu vă plictisi, am făcut câteva fotografii care să vă poarte pe malul cald al Mării Negre, pustiu, dar minunat.

Început de iunie cu plaja goală. Prea goală.

Din păcate, de vreo 2 ani, pe plaja din Vamă sunt mai multe umbrele decât oameni, deşi ele nu servesc decât pentru focurile de tabără. Privelişte care, până la acest 1 Mai, a stat ascunsă în spatele unor baruri. Noroc cu ANAF. Astea-s nişte umbrele care-mi plac mult, mai ales că sunt doar câteva. Plus că se încadrează perfect peisajului. Chiar aduc a Vamă. Motto-urile de la Amphora, un bar cu muzică bună şi pentru toate vârstele. Sandalandala e, din punctul meu de vedere, cel mai mişto loc de pe litoralul nostru. Am pozat doar intrarea, dar vă invit să daţi un search pe Google să vedeţi cum arată. Şi nu doar că arată bine, dar şi atmosfera e pe măsură!

Pozele sunt făcute ieri, însă abia acum am reuşit să deschid laptop-ul.

Abia aştept să revin şi să spun tot ce am de spus. Gândurile curg neîncetat, însă timpul e mai limitat ca oricând.