“Ce mult te-am iubit…” de Zaharia Stancu

   Aveam vreo 10 ani atunci când, făcând ordine în bibliotecă alături de mama, am descoperit această carte sau, mai exact, titlul ei. Dragostea fiind la vârsta aceea un subiect tabu, am început să mă hlizesc după ce i-am citit titlul într-un mod ironic, gândindu-mă că este doar o altă carte de dragoste printre miile care erau deja existente. Dar ea, mama, a zâmbit într-un mod în care doar mamele ştiu să o facă, iar eu am ştiut că greşesc.
          După vreo 3 ani de la acea întâmplare, m-am reîntâlnit cu acest titlu și m-am gândit să-i acord o șansă. Nu sunt genul de persoană care să citească recenzii înainte de a citi o carte, astfel ca habar nu aveam cu ce aveam să mă întâlnesc. A fost una dintre primele mele incursiuni în literatura română, una dintre cele mai frumoase care există. Românul chiar s-a născut poet, iar poezia lui vibrează în comuniune cu toate simţămintele omeneşti. Ceea ce urma să citesc nu era doar poezie, nu era doar creaţie literară, era însăşi creaţia sub formă de lacrimi.

tablouri_in_creion_carbune_carolina_ocinschi-gogalniceanu_dragostea_de_mama
          Titlul sugestiv, “Ce mult te-am iubit…”, trimite cu gândul la dragoste care chiar este, de altfel, tema acestei sublime opere. Ironia sorții face însă ca această carte să cuprindă tema celei mai pătimașe și , totuşi, celei mai dureroase dintre iubiri, iubirea unui copil pentru cea care i-a dat naștere, cea care poartă desăvârșitul nume de MAMĂ. Acest roman este o odă închinată sacralităţii materne, o odă închinate unei iubiri efemere în plan terestru, dar veşnice în plan astral.
          Zaharia Stancu, un autor controversat prin ideologia pe care a susţinut-o, transpune în această operă un moment crucial din viața sa, și anume trecerea în neființă a mamei sale. Contrastul dintre viață și moarte este ceea ce dă nota definitorie a acestui roman, scriitorul redând sentimente cu care cititorului îi este imposibil să nu empatizeze, tristețea fiind  starea predominantă. Scriitorul lăcrimează cuvinte pe care cititorul le absoarbe şi le transpune ca învăţături, cea mai importantă dintre ele fiind aceea că timpul este un duşman de temut, dar pe care nu-l putem învinge oricât ne-am dori. Timpul ne fură oamenii dragi, însă înainte de a face acest lucru, el ne acordă răgazul de a-i iubi pe aceşti oameni, iar mulţi dintre noi, în goana noastră dupa nimic, neglijăm aceşti oameni pentru ca în final să ajungem să înjurăm timpul. Nu, nu timpul e de vină. Noi suntem de vină că nu ştim să îi facem faţă. El este un duşman de temut, dar orice duşman poate deveni prieten dacă îl putem menaja prin vorbe sau fapte frumoase. În cazul timpului, el poate fi manipulat prin momentele frumoase pe care le-am putea petrece alături de persoanele iubite, trăind în prezent, trăind clipa de faţă şi nu pe cea care nici măcar nu ştim ce va aduce cu sine.
           Limbajul este unul menit de a sublinia durerea și sentimentul de tristețe, fiind profund dramatic și introducându-l complet pe cititor în vârtejul gândurilor negre ale autorului. Farmecul literaturii române este întocmai acela că, tradusă în altă limbă, ea riscă să piardă din autenticitatea sentimentelor pe care autorul doreşte să le transmită publicului larg. “Ce mult te-am iubit…” este o carte românească în toate străfundurile ei, o carte ce îmbină sufletul cu cuvântul, o carte ce transmite sentimente pentru vecie dăinuitoare, după cum sugerează chiar punctele de suspensie din titlu, iubirea pentru cea care ne-a dat viaţă dăinuind dincolo de atemporalitate.

mamasipruncul_b503b0e5679482
           ”Ce mult te-am iubit…” nu este o carte care se adresează oricui, ci doar acelora care pot conștientiza puterea adevăratului sentiment de iubire și acelora care pot empatiza cu contrastul dintre viață și moarte, precum și cu implicațiile celor două fenomene. Este o carte sublimă, desăvârșită prin complexitatea gândurilor exprimate de către narator, o carte care nu se adresează unei vârste, ci tuturor vârstelor, căci o astfel de iubire nu are timp, ci ea însăşi reprezintă timpul.

”Sărutarea a venit prea târziu… prea târziu… Uneori în viaţă toate vin prea târziu. Numai moartea vine întotdeauna prea devreme.” – Zaharia Stancu, ”Ce mult te-am iubit…”

Advertisements

38 thoughts on ““Ce mult te-am iubit…” de Zaharia Stancu

  1. Uite, eu trebuie sa-ti marturisesc ca nu am citit aceasta carte…mi-e rusine sa recunosc dar nu pot sa mint. Dupa ce am citit descrierea ta, cred ca nici nu as vrea sa o citesc acum pentru ca mi-ar starni emotii mult prea adanci si nu cred ca le-as putea face fata. Ai dreptate, noi suntem proprii nostri cei mai mari dusmani pentru ca nu stim sa ne bucuram de ce ne este dat frumos si bun in viata, nu timpul.

    Liked by 1 person

    1. Este o carte cu adevărat răscolitoare și tulburătoare, iar eu am ales să vorbesc despre ea tocmai din acest motiv. Cât despre timp, nu pot spune decât că vă mulțumesc din suflet pentru faptul că v-aţi consumat din puținul de astăzi pentru a mă citi!

      Like

      1. Nu ai pentru ce să-mi mulțumești, mi-a făcut plăcere să citesc articolul tău. Știi că ești o pasăre rară în aceste vremuri, fată dragă? 🙂 Poți să-mi spui Gina, să mă simt și eu mai tinerică. 😀 O seară plăcută!

        Liked by 1 person

  2. Ufff… Toată lumea văd că lasă comentarii de la superlativ în sus. No, b-am să fac eu opinie separată mai ales că ai şi pile la July. 😀 În mare (şi nu despre Marea Neagră e vorba aici), e bine. Spre foarte bine. Mai insistăm un pic pe nuanţe, evităm cuvintele prea pretenţioase (elocinţa nu e întotdeauna un plus) şi suntem un picuţ mai atenţi. Da, Mărie ?

    Liked by 2 people

      1. I know, Maria. Scrii foarte frumos şi inteligent.
        Dar e o diferență mică. Când scrii pe blog, stilul ți se modifică puțin. După câteva postări o să îmi dai dreptate. 🙂

        Liked by 1 person

      2. Ştiu. “Critica” mea nu urmăreşte s-o desfiinţeze ori s-o inhibe. Ferit-a Sfântu’ ! că de mă prinde July îmi rupe picioarele dacă se-ntâmplă asta. Sper chiar s-o motiveze.

        Liked by 1 person

    1. Apreciez și vă mulțumesc, dar nu. Fiecare dintre noi avem un fel aparte de a ne exprima atunci când scriem, iar eu sunt un om al cuvintelor frumoase și nu ratez nicio ocazie de a le folosi. Nu sunt cuvinte pretențioase, sunt cuvinte care vin din suflet, iar atunci când scriu, doar astfel de cuvinte îşi au locul.

      Like

      1. Totuşi. “carte sublimă” parcă e un pic cam mult, don’t U think ? Şi ar mai fi. Total de acord cu folosirea cuvintelor frumoase, mai ales atunci când acestea vin din suflet. Doar că, bogată-i limba noastră numa’ că lexicul îi limitat. Există riscul ca după 10 postări să începi să te “repeţi”.

        Like

      2. Nu sunt genul de om care să folosească cuvinte mari, doar de dragul de a le folosi. Pentru mine, “Ce mult te-am iubit…”, chiar a fost o lectura sublimă şi alt termen nu aş putea folosi pentru a descrie acest lucru. Cât despre limba noastră, da, chiar este o comoară, însă e o comoară ce oferă posibilitatea de a fi folosită într-o multitudine de feluri, valoarea ei constând tocmai în diversitatea bogăţiilor pe care le oferă!

        Like

      3. Ok. Nu mai insist. Departe de mine gândul de a purta discuţii în contradictoriu a la long. Doar că “sublim” apare de două ori în text.

        Like

      4. Se numeşte “repetiţie” şi este încadrată în categoria figurilor de stil cu un scop: acela de a accentua mesajul care se vrea a fi transmis. Exista o problemă doar dacă foloseam termenul de “sublim” în mod repetitiv, în aceeaşi frază. Şi eu sunt un nazi al textelor bine scrise, atât din punct de vedere al conţinutului, cât, mai ales, al gramaticii, dar când nu e cazul de aşa ceva, păi chiar nu e!

        Liked by 1 person

      5. Fie precum spui tu, prinţesă !
        be) să ştii că nu mă deranjează absolut deloc, nu-i de natură a mă scoate din zona mea de confort dacă, după ce vei citi comentariile mele le vei da cu Sfântu’ Delete. Ai “binecuvântarea” mea pentru a proceda astfel. Poate chiar că-i mai ok pentru “imaginea” blogului tău.

        Like

  3. Să-ţi spun cât m-a tulburat articolul, m-aş juca de-a “hai să ne lăudăm!”.
    Sensibilitatea ta surprinsă în material este cuceritoare. Cred că o vei regăsi în postul meu:”9 Mai ziua victoriei triste”
    Aş spune totuşi ceva prozaic, dar plin de semnificaţii.
    Dacă era în biblioteca mamei tale,iar ţie ţi-a plăcut aşa de mult, se confirmă proverbul:”ce naşte din pisică……vede clar şi în bezna prejudecăţilor.”Am dăruit-o şi eu, mamei mele!
    Şi după ce a citit-o mi-a spus:”Sunt fericită, să mă iubeşti atât!”
    Apropo, am dedus că eşti necruţătoare în cazul greşelilor de punctuaţie, iar aci, uneori eu stau execrabil.
    Cu bine! 🙂
    Onu

    Liked by 1 person

    1. Sunteţi modest, gramatica dumneavoastră este impecabilă din toate punctele de vedere, iar acesta este unul dintre fundamentele unui articol bine scris. Cât despre carte, nu pot spune decât că debordează de sensibilitate, iar acest fapt s-a reflectat şi asupra gândurilor pe care am ales să le împărtăşesc!
      Vă mulţumesc pentru gândurile frumoase!

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s