Sâmbăta la capitală

Stau în mașină, aștept.

În fața mea, două tanti vorbesc de zor despre ceva. Nu știu despre ce, că una are mască, cealaltă nu, dar asta nu le împiedică să fie fiecare în povestea ei și să vorbească doar pentru a face zgomot.

Vânzătorul de la chioșcul situat la parterul blocului a scos capul pe geam, fumează Iqos și salută zâmbind pe toată lumea care iese din bloc.

Tot în fața mea stau două persoane, un el și o ea, doar că el e fiul, iar ea e mama, însă nu știu ce fac. Aștept și eu cu ei.

Peste drum, vine ambulanța la sala de jocuri. Cei de pe ambulanță nu poartă combinezon, așa că nu-i virusu’, ci altceva. Urmează să vedem.

Doamnele încă vorbesc, dar sunt întrerupte la un moment dat de o fetiță cerșetoare care are un pui de pisică la piept. O ignoră și vorbesc mai departe.

Iată că așteptarea a luat sfârșit și am aflat de ce stau în fața mașinii mele mama și fiul. Fiul are vreo 20 de ani, dar mama are banii, așa că negociază un Iphone, probabil ultimul apărut (le-am pierdut șirul), cu un vânzător de pe OLX. Vânzătorul vorbește destul de tare, îl aud chiar dacă nu am niciun geam deschis. Semn de nesiguranță de sine. Deși fiul nu spune nimic, mama face niște comentarii cu privire la calitatea telefonului, iar vânzătorul îi spune că dacă nu-i convine, să se ducă să își ia prostie de-aia de Huawei.

Eu am Huawei, dar nu-i zic nimic, că nu sunt parte din discuție, iar telefonul chiar e bun.

Trecem peste drum, la ambulanță, unde o gașcă de băieți înconjoară un alt băiat, scos pe targă, de la pariuri. Nu pare prea interesant, așa că mă reîntorc la negociere.

Văd că deja au trecut la partea în care numără banii. Vânzătorul numără cu voce tare: 54. 5400 de lei un Iphone de pe OLX.

Nu mai zic nimic, e prea dezamăgitor, mă întorc la prostia mea de telefon Huawei și mă uit ce obiective de vizitat sunt în apropiere de mine, că doar ce m-am mutat la capitală și sunt în perioada de explorare.

Ajung în Parcul Tineretului. Toamnă, copaci de toate culorile, pustiu.

Văd un șobolan care se ascunde după o gheretă. Asta e. Nu m-am mutat la Brașov, doar nu era să vad veverițe.

Trece un nene cu undițe în mână. Ce-o pescui aici, doar el știe.

Ajung la lac, unde e plin de gâște și pescăruși. Parcă-s acasă, la 2 Mai.

Beau o cafea pe malul lacului, cu gâștele în surdină și muzică de cafenea. E bine. Chiar foarte bine.

Merg mai departe prin parc, ajung în partea mai plină, cu locuri destinate copiilor.

Două ciori se bat, una o culcă la pământ pe cealaltă, așa că cioara care pierde începe să țipe și, odată cu ea, începe să țipe și o fetiță către maică-sa: uite, mami, naște, la care maică-sa, și mai șocată decât fiica, îi spune cum să nască, mă, că e pasăre.

So far, so good.

Am avut parte de o zi de sâmbătă minunată, plină de lecții de viață. Unii îi zic ,,mindfulness”, eu îi zic ,,capra vecinului”.

Glumesc.

A fi atent la tot ce se petrece în jurul tău chiar poate fi o experiență edificatoare. Te ferește de gândurile inutile și stările subsidiare lor. Se numește ,,mindfulness” sau puterea prezentului. E la modă acum datorită faptului că oamenii au cam uitat să fie prezenți în viețile lor reale, pentru că tehnologia a acaparat totul. Și, după cum ne-a anunțat Mark Zuckerberg zilele trecute, probabil va acapara din ce în ce mai mult.

Treaba asta cu a trăi în prezent era, practic, viața înainte de tehnologie, înainte de smartphone-uri, Netflix și mai știu eu ce. Nu e vreo revelație sau descoperire științifică a nu știu cărui psiholog. Dar da, e un lucru bun că se vorbește iar despre asta.

Cam asta a fost fila mea de jurnal pentru ziua de sâmbătă.

To be continued.

9 thoughts on “Sâmbăta la capitală

  1. N-am știut că așa se numește, dar se pare că sunt și eu la modă de mult timp. Întotdeauna mi-a plăcut să observ, să ascult, să țes povești pornind de la detalii, de la câteva cuvinte prinse în fugă. Mi-a plăcut ce am citit aici, azi. 🙂

    Liked by 1 person

    1. Bună, Irina! Mă bucur mult.

      Dap, viața ca stil de viață este din nou la modă și are chiar și o denumire, foarte promovată printre psihologi. Este straniu, dar e realitatea: mulți dintre noi avem nevoie să ni se aducă aminte să trăim.

      Mă bucur să găsesc oameni ca tine, care, așa cum foarte frumos ai spus-o chiar tu, încă mai știu să observe și să asculte, nu doar pentru că așa e la modă, ci pentru că așa ar trebui să fie.

      Liked by 1 person

  2. Frumoasă şi plină ziua ta de sâmbătă!
    Mă regăsesc mult aici. Şi eu observ şi aud lumea din jurul meu. Pentru că-mi place să o fac. Şi e “sportul” meu preferat să stau şi să analizez ce se petrece-n jurul meu!
    Mă bucur că va fi o continuare! 😉

    Liked by 1 person

    1. Potecuță,

      Acum am văzut că nu am răspuns la comentariul tău (în capul meu o făcusem, să știi, că am mai intrat pe-aici și te-am citit cu drag).

      Mi-era dor să mă plimb pe potecile (😀) WordPress-ului, chiar dacă am certificat verde și mă pot plimba oriunde vreau, dar parcă prefer să mai stau pe-aici pentru moment.

      Mă bucur că și ție îți place să analizezi ce se întâmplă în jurul tău! Nici nu mă gândeam că ar arăta diferit situația, la cât de captivant și detaliat scrii.

      Va fi o continuare sigur! O săptămână frumoasă îți doresc! ❤️

      Like

      1. Nu-ţi face griji, o păţesc şi eu. 🙂
        Şi mie mi-a fost tare dor să te citesc şi mă bucur tare când ne scrii!
        Săptămână frumoasă îţi doresc şi eu şi îţi mulţumesc mult de tot!

        Liked by 1 person

  3. Uneori stau și mă întreb de câțiva ani încoace câte poze cu câini și pisici am ratat, câte postări cu odraslele părinților care au absolvit liceul am ratat, când te gândești că unele au mai luat și bacul, e lucru mare să participi la examen și să obții o notă de trecere în zilele noastre … sau câte petiții nu am semnat. Nu că aș fi fost prea activ, prefer să îmi trăiesc viața și să nu raportez ceea ce fac, am utilizat contul de Facebook timp de 4 luni în 2014, nu mi-a luat prea mult să realizez ce viață tristă au majoritatea persoanelor cu un cont pe o rețea de “socializare”.

    În ceea ce privește “mindfulness”, ce or mai vrea să însemne și asta … am parte în fiecare zi de lecții de viață dar îmi fac o mică cruce în minte după care trec mai departe zâmbind și spunându-mi că se poate și mai rău.
    A fi atent la tot ce se petrece în jurul tău chiar poate fi o experiență edificatoare mai ales când ești pentru prima oară într-un oraș, în timp ce îți bei ceaiul și te minunezi de erorile genetice din jurul tău.

    În ceea ce privește capitala noastră dragă am încercat să o evit, în special anul trecut, pe când m-am decis să mă urc într-un tren și pentru două săptămâni să vizitez câteva orașe de prin țară. Ce pot spune … orașe frumoase, un ceai minunat, păcat că sunt locuite de anumite persoane…

    Liked by 1 person

  4. “Mindfulness” mai presupune să apreciezi și să fii recunoscător pentru tot ce se întâmplă în jurul tău, să iei totul ca atare și să accepți că nu există perfecțiune. Un fel de acceptare a planului perfect, că trăim în cel mai bun dintre universurile create și că mai bine de atât nu poate fi.

    Noi râdem, dar treaba asta atât de nocivă e dictonul multor psihologi și e promovată în exces în social media (mă bucur pentru tine că poți să trăiești fără, că eu sunt un caz pierdut din punctul acesta de vedere), atât de promovată încât mulți oameni, sub egida mindfulness-ului, aleg să își îndrepte privirea spre alte părți, și numesc acest lucru “acceptare”, când, de fapt, e resemnare, pentru simplul fapt că e mai ușor să taci, decât să iei atitudine.

    Anyway, așa cum am povestit mai sus, metoda în sine e utilă, căci mulți dintre noi am cam uitat să privim în afara propriului ecran (indiferent că vorbim despre cel lăuntric sau exterior), dar este bine să îi cunoaștem limitele, căci (doar) a privi nu este egal cu a trăi.

    Cât despre orașe și oamenii care le locuiesc… ținând cont de faptul că sunt la muncă, în acest moment prefer, în mod cert, pozele cu câini și pisici.

    Like

Leave a comment