Sâmbăta la capitală

Stau în mașină, aștept.

În fața mea, două tanti vorbesc de zor despre ceva. Nu știu despre ce, că una are mască, cealaltă nu, dar asta nu le împiedică să fie fiecare în povestea ei și să vorbească doar pentru a face zgomot.

Vânzătorul de la chioșcul situat la parterul blocului a scos capul pe geam, fumează Iqos și salută zâmbind pe toată lumea care iese din bloc.

Tot în fața mea stau două persoane, un el și o ea, doar că el e fiul, iar ea e mama, însă nu știu ce fac. Aștept și eu cu ei.

Peste drum, vine ambulanța la sala de jocuri. Cei de pe ambulanță nu poartă combinezon, așa că nu-i virusu’, ci altceva. Urmează să vedem.

Doamnele încă vorbesc, dar sunt întrerupte la un moment dat de o fetiță cerșetoare care are un pui de pisică la piept. O ignoră și vorbesc mai departe.

Iată că așteptarea a luat sfârșit și am aflat de ce stau în fața mașinii mele mama și fiul. Fiul are vreo 20 de ani, dar mama are banii, așa că negociază un Iphone, probabil ultimul apărut (le-am pierdut șirul), cu un vânzător de pe OLX. Vânzătorul vorbește destul de tare, îl aud chiar dacă nu am niciun geam deschis. Semn de nesiguranță de sine. Deși fiul nu spune nimic, mama face niște comentarii cu privire la calitatea telefonului, iar vânzătorul îi spune că dacă nu-i convine, să se ducă să își ia prostie de-aia de Huawei.

Eu am Huawei, dar nu-i zic nimic, că nu sunt parte din discuție, iar telefonul chiar e bun.

Trecem peste drum, la ambulanță, unde o gașcă de băieți înconjoară un alt băiat, scos pe targă, de la pariuri. Nu pare prea interesant, așa că mă reîntorc la negociere.

Văd că deja au trecut la partea în care numără banii. Vânzătorul numără cu voce tare: 54. 5400 de lei un Iphone de pe OLX.

Nu mai zic nimic, e prea dezamăgitor, mă întorc la prostia mea de telefon Huawei și mă uit ce obiective de vizitat sunt în apropiere de mine, că doar ce m-am mutat la capitală și sunt în perioada de explorare.

Ajung în Parcul Tineretului. Toamnă, copaci de toate culorile, pustiu.

Văd un șobolan care se ascunde după o gheretă. Asta e. Nu m-am mutat la Brașov, doar nu era să vad veverițe.

Trece un nene cu undițe în mână. Ce-o pescui aici, doar el știe.

Ajung la lac, unde e plin de gâște și pescăruși. Parcă-s acasă, la 2 Mai.

Beau o cafea pe malul lacului, cu gâștele în surdină și muzică de cafenea. E bine. Chiar foarte bine.

Merg mai departe prin parc, ajung în partea mai plină, cu locuri destinate copiilor.

Două ciori se bat, una o culcă la pământ pe cealaltă, așa că cioara care pierde începe să țipe și, odată cu ea, începe să țipe și o fetiță către maică-sa: uite, mami, naște, la care maică-sa, și mai șocată decât fiica, îi spune cum să nască, mă, că e pasăre.

So far, so good.

Am avut parte de o zi de sâmbătă minunată, plină de lecții de viață. Unii îi zic ,,mindfulness”, eu îi zic ,,capra vecinului”.

Glumesc.

A fi atent la tot ce se petrece în jurul tău chiar poate fi o experiență edificatoare. Te ferește de gândurile inutile și stările subsidiare lor. Se numește ,,mindfulness” sau puterea prezentului. E la modă acum datorită faptului că oamenii au cam uitat să fie prezenți în viețile lor reale, pentru că tehnologia a acaparat totul. Și, după cum ne-a anunțat Mark Zuckerberg zilele trecute, probabil va acapara din ce în ce mai mult.

Treaba asta cu a trăi în prezent era, practic, viața înainte de tehnologie, înainte de smartphone-uri, Netflix și mai știu eu ce. Nu e vreo revelație sau descoperire științifică a nu știu cărui psiholog. Dar da, e un lucru bun că se vorbește iar despre asta.

Cam asta a fost fila mea de jurnal pentru ziua de sâmbătă.

To be continued.