Vasilica

Pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai… De fapt, nu. Nu era niciun Rai. Şi nici măcar un plai. Era doar o mare de suflete seci şi impasibile. 

Cum, odată cu timpul, totul capătă o nouă formă şi evoluează, de cele mai multe ori într-un alt sens decât cel iniţial, anumite forme de viaţă din această mare de suflete seci au decis să aleagă un alt drum decât pe acela al turmei. Dar, a nu se interpreta la propriu, ci, aşa, doar la figurat. Sufleteşte, tot alături de semenii lor au rămas, însă viaţa i-a purtat din marea de creaturi seci, direct în ocean, unde, spre nenorocul lor, regulile erau diferite faţă de cele pe care le cunoşteau ele. 

Una dintre formele de viaţă ajunse în ocean, venită tocmai din abisurile mării de suflete seci, era Vasilica. 

Vasilica făcea parte din specia scafopodelor sau, altfel spus, era o moluscă. Obişnuită să stea mereu în crustă şi să nu ia contact cu lumea reală decât prin intermediul televizorului şi Facebook-ului, Vasilica asimilase modele comportamentale nu tocmai potrivite pentru viaţa din ocean. Într-o lume unde rechinii sunt pretutindeni şi sunt permanent în căutare de hrană, Vasilica se credea ea însăşi un rechin, aşa că îşi arăta dinţii de fiecare dată când simţea că i se încalcă drepturile, dinţi care, apropo, erau oricum prea mari pentru o moluscă. 

Pentru că postul de televiziune preferat al Vasilicăi era Antena 3, iar gusturile muzicale se regăseau în grila Radio ZU&Co., nu avea o viziune prea largă cu privire la realitate. Credea că totul se raportează la ea şi, cu toate că era la a doua facultate, şi anume la Drept, avea tendinţa să ia mot-a-mot chiar şi acest lucru, pentru că, prin atitudinea ei, Vasilica avea tendinţa să îşi ceară doar drepturile, fără a-şi exercita obligaţiile. Iar asta, în ocean, nu era tocmai bine. 

Odată cu mutarea, Vasilica s-a gândit să stea în chirie. Aşa că, după mulţi ani în care a mai stat şi cu alte persoane, dar care nu o lăsau să se uite la televizor şi, din cauza asta, era nevoită să se ducă săptămânal acasă, în cochilia din mare, ca să se uite la Mircea Badea, Vasilica a decis să se emancipeze şi s-a mutat undeva mai potrivit pentru ea, unde avea plasmă şi un pat în care să-şi întindă crusta atât cât ar avea ea chef. 

Destinul a făcut ca în noua locuinţă să fie deja cineva instalat. Venită dintr-un recif de corali situat undeva în provincie, M. era un căluţ de mare. Ea se deosebea de ceilalţi căluţi de mare prin faptul că avea atât codiţa, cât şi părul, creţe, creţe. Din fericire, gândirea şi atitudine îi erau drepte. Că doar de-aia şi venise să studieze Dreptul. 

Puţin speriată de Vasilica, M. a încercat să se conecteze în mod amiabil cu molusca, cu toate că accentul ei, din marea de suflete seci, îi cam dădea bătaie de cap. Dar să fie ăsta un impediment pentru M.?! Nee. Ea era un suflet al cuvintelor.

La început a fost destul de bine, Vasilica nu prea stătea acasă, aşa că M. era liniştită şi îşi vedea de ale ei, şi anume de lectură, scris, învăţat etc.. Dar, când Vasilica a început să stea pe-acasă mai mult, cu toate că M. era o fiinţă extrem de pacifistă, începuse să se cam sature să adoarmă pe fundal de Mircea Badea şi Gâdea. De asemenea, după vreo câteva săptămâni, M. a constatat că deja cunoştea întreaga grilă TV. Ştia la ce oră este Măruţă sau Acces Direct şi, de asemenea, emisiunea aia cu Tonciu şi alte pseudo-vedete care cică erau în armată. Nu mai ştiu cum îi zice. De Masterchef să nu mai spun.

Ce să facă M. în cazul ăsta? Ea îşi luase cu ea de-acasă Nietzsche, Platon, ceva beletristică, doctrină juridică… Acum, mnah, îi place să asculte muzică clasică la căşti, dar cât să te poţi concentra în condiţiile astea? Aşa că M. a descoperit baia şi, mai ales, şi-a dat seama că, dacă pui o pernă, WC-ul sau cada pot fi chiar foarte confortabile. Până la un punct, desigur.

Nu peste mult timp, M. a descoperit că fie Vasilica are probleme cu auzul, fie cu bunul-simţ. Ea a tins să creadă că este a doua variantă, nu de alta, dar, de fiecare dată când era rugată să dea teveul mai încet, domnişoara moluscă se făcea că nu aude. De asemenea, cu toate că M. ieşea pe balcon sau pe hol ca să vorbească la telefon, Vasilica ţinea să împărtăşească cu M. conversaţiile ei telefonice, indiferent de oră.

Tot ce voia M. era să plece acasă, în reciful de corali, unde totul era frumos şi liniştit.

Într-o noapte, M. a decis să stea până mai târziu să înveţe şi, evident, avea nevoie de lumină. Cu toate că Vasilica adormea mereu cu teveul aprins şi M. nu îi spunea nimic, Vasilica s-a ofuscat din cauza deranjului luminii la o oră atât de târzie cum este ora 1 noaptea, aşa că a început să invoce dureri de cap şi regionalisme moldoveneşti, pe o tonalitate pe care un căluţ de mare atât de micuţ şi drăguţ ca M. nu prea o agreează. Ea a fost învăţată să vorbească frumos, indiferent de situaţie.

Din fericire, a venit vacanţa de iarnă şi M. a plecat acasă, de unde nu s-ar mai fi întors nici plătită ştiind ce o aşteaptă. Dar, obligată de circumstanţe, a decis, totuşi, să înfrunte situaţia.

Hotărâtă să o întâmpine frumos pe Vasilica, speranţa i-a fost spulberată în momentul în care, intrând pe uşă, a fost întâmpinată cu ţipete şi regionalisme moldoveneşti, pe motiv că lumina de pe hol a rămas aprinsă timp de o oră. De asemenea, Vasilica a venit foarte prost dispusă din vacanţă, aşa că a decis să se ia de M. pe motiv că i-a luat o felie de pâine în data de 45 noiembrie, ora 29:87, fără să o sune să îi spună.

Când a văzut cu cine are de-a face, M. a lăsat mândria de căluţ de mare, şi a atacat-o şi ea, la rândul ei, pe Vasilica, reproşându-i gusturile în materie de televiziune şi chinul prin care a trecut în timp ce încerca să adoarmă pe fundal de Mircea Badea sau să înveţe pe Alex Velea. Şi multe altele. Vasilica o tot ţinea cu felia de pâine, motiv pentru care M., o fire raţională, a decis să pună punct discuţiei. Când n-ai cu cine, n-ai cu cine.

Acum, Vasilica o urăşte pe M., dar M. este împăcată cu ea însăşi. Ah, şi se gândeşte serios la felia aia de pâine. Oare să fi fost o pierdere atât de mare? Mai mare decât neuronii pierduţi privind grotescul canal de televiziune Antena 3? Dar, vorba aia, când eşti mort, nu eşti mort. La fel şi când eşti… sărac cu duhu’. E greu doar pentru cei din jur. 

Vasilico, Vasilico… Acu’ eşti de poveste la propriu.