Aurea mediocritas

Aş vrea să scriu hic et nunc ceva pentru că verba volant, scripta manent, însă este un adevărat Nod Gordian. Şi totuşi ars longa, vita brevis, iar eu cum sunt un adevărat Mecena şi sine die nu m-am dat bătută, voi încerca totuşi să scriu ceva. Res, non verba! Unde este Calul Troian atunci când ai nevoie de el? Neuronii mei sunt într-un perpetuum mobile, iar, a posteriori, vă spun că deşi am Memoria lui Seneca, imaginaţia mea vine şi pleacă, de la Anna la Caiafa.

Uf, mea culpa! Sunt un simplu homo! Ecce homo în toată splendoarea lui, căutând Oul lui Columb în Arca lui Noe. Festina lente, dragă inspiraţie! Mă situez la Idele lui Marte, dar voi pleca în curând, căci asemenea Păsării Phoenix, rara avis, imaginaţia mea va renaşte din cenuşă. Tocmai mi-a căzut în cap Mărul lui Newton, se pare că ceea ce voi scrie nu va fi muncă de sisif.

Cogito, ergo sum, spune filozoful, iar eu, pentru că nu vreau să cad în mrejele acestei Fete Morgana pe numele său “lipsă de inspiraţie”, voi folosi Lampa lui Alladin pe care o depozitez ab absurdo în genunea minţii. Fiat lux, am spus! Se pare că totuşi Cutia Pandorei şi-a revărsat deja toate nenorocirile asupra mea, căci, deşi alea iacta est, nu pot da de capătul Firului Ariadnei.

Errare humanum est sed perseverare diabolicum, de unde rezultă că merit tortura Furcilor Caudine, căci asemenea lui Ianus cel cu două feţe, imaginaţia mea uneori funcţionează, iar alteori, nu. Nu ştiu unde mă  situez mai exact, sunt între Scylla şi Caribda, nu mai am nicio scăpare. Volens-nolens, statu-quo este una negativă, iar strălucirea Sabiei lui Damocles îmi ia ochii… La ce pedeapsă mă aşteaptă pentru Chinurile lui Tantal, nu pot decât să spun Carpe Diem şi vae victis!

In extremis, simt cum Morfeu mă prinde în braţele sale şi, nota bene, oricine are un Călcâi a lui Ahile, iar eu prin ceea ce am scris nu am făcut decât să arat quod erat demonstrandum. Acestea fiind spuse, Eminenţa Cenuşie te priveşte aşa că schimbă-ţi modus vivendi dacă nu vrei să fii in medias res atunci când va cădea Mărul lui Paris. Nosce te ipsum, dacă nu vrei să fii ca Ingres şi vioara lui, nu de alta dar din turnul de fildeş este mai greu să găseşti Arcul lui Ulise… Şi nu uita dura lex, sed lex, chiar şi în cazul artiştilor, aşa că memento mori şi, încă o dată îţi spun, carpe diem ad-libitum ipso facto!

*Dacă te întrebi ce naiba tocmai ai terminat de citit, să ştii că nu am luat-o razna. Doar am vrut să văd cum ar suna într-un text nişte clişee internaţionale şi expresii latineşti pe care le-am avut de învăţat pentru admiterea la facultate.Şi totuşi, cred că o să învăţ chestia asta pe de rost pentru următoarea dată când are de gând să mă enerveze careva.* P.S.: Parcă mai frumoasă e fiica (limba română), decât maică-sa ( limba latina), şi evident, mult mai frumoasă decât taică-su (slavona).

Advertisements

9 thoughts on “Aurea mediocritas

  1. Faina mamaliguta din postarea asta….mi s-a scrantit neuronul ala deja schiop , ce se loveste de colturile craniului….bietul singuratic… 😀
    Iti urez mult spor la invatat! 🙂

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s