BookTalk: “La Paradisul femeilor” de Emile Zola

               Pentru că pasiunea mea pentru scris se îmbină perfect cu cea pentru lectură, am decis, ca pe lângă incursiunea în “arta de a fi om”, să o realizez şi pe cea în lumea cărţilor! Astfel, în categoria BookTalk, termen provenit din limba engleză şi care desemnează un text menit să recomande o carte, voi adăuga articole realizate exact în acest scop, presărate, desigur, şi cu pulbere de gânduri desprinse din paginile citite.

             Fiind primul articol din această categorie, voi începe cu una dintre cărțile care m-au impresionat cel mai mult în anul care se apropie de sfârșit, şi anume “La Paradisul femeilor” de Emile Zola, un geniu al romanului francez şi al literaturii clasice, care, prin experienţele personajelor sale, reuşeşte să redea întru totul o imagine de ansamblu a raportului dintre fatalităţile istorice şi condiţia umană.
           Acţiunea romanului se petrece într-o epocă în care femeia era constrânsă de prejudecăţi, fiind considerată un mijloc, şi nu un scop, un obiect, şi nu o fiinţă umană, o entitate nulă, şi nu un suflet. Eroina romanului, Denise, o fată rămasă orfană, se dovedeşte a fi exact opusul părerilor stereotipale create în jurul sexului uşor, reuşind prin forţe proprii să îşi creeze un nume şi să devină un model pentru cei care ulterior o criticau.
          Fiind cea mai mare dintre fraţii săi, Denise este nevoită să se angajeze pentru a-i putea întreţine. Ea se angajează la unul dintre magazinele deţinute de Octave Mouret, “La Paradisul femeilor”. Tânăra întâmpină aici dificultăţi în adaptare, fiind criticată de către colegele ei pentru felul în care arată şi pentru starea ei socială, însă nu se lasă înfrântă de răutăţile din jur, ci continuă să muncească, avansând şi dând dovadă de perseverenţă. Acest fapt atrage atenţia lui Mouret, patronul magazinului, care, tot tachinând-o şi abuzând de bunătatea ei, ajunge, în final, să se îndrăgostească de ea pentru felul ei de a fi.
           Zola a construit un personaj feminin puternic, care nu se lasa înfrânt de magia cuvintelor frumoase şi care adoptă o atitudine indiferentă în faţa pretendentului său, nu numai pentru a evita speculaţiile colegelor de muncă, ci pentru a-l supune celui mai simplu test al iubirii adevărate: răbdarea, o trăsătură de aur care face parte, incontestabil, din ceea ce eu numesc “arta de a fi om”, după cum reiese şi din următorul extras din roman: “Pentru el, ea juca un rol, cel mai iscusit dintre roluri; căci dacă i s-ar fi dat din prima zi, fără îndoială că Mouret ar fi uitat-o a doua zi, pe când refuzându-l, îi biciuise dorinţa, aducându-l în stare de a săvârşi orice nebunie. O rafinată, o vicioasă n-ar fi procedat altfel decât această nevinovată.”

           Denise redă un mesaj puternic şi valabill tuturor generaţiilor de femei, şi anume acela că o dragoste adevărată, o dragoste de vis, ridicată la rang de desăvârşire sufletească, necesită un caracter puternic, un caracter stăruitor, un caracter bun, indiferent de obstacolele pe care atingerea clipei sublime, a iubirii împlinite, ni le pune în cale. Ea transmite un mesaj general viabil, şi anume acela că fizicul nu e decât o parte a instrucţiunilor ce stau la baza jocului iubirii, căldura sufletului şi vibraţia unui suflet bun şi sincer reprezentând principalele atuuri ale unei femei îndrăgostite.

           Pot spune despre ” La Paradisul femeilor” că este o carte din care nu numai că am avut ce învăţa, dar care m-a ţinut în suspans până la final şi care, deşi cuprinde o acţiune situată undeva în secolul al XIX-lea, redă o temă mereu de actualitate, şi anume dragostea în toate formele sale!

            Închei acest articol printr-un citat aparţinând tot marelui clasic francez, Emile Zola, un adevărat contemplator al artei de a iubi ( căci şi aceasta este o artă…) : “Dragostea e ca rândunelele, poartă noroc casei unde se aciuează.”  

Advertisement