Fericire

Mă simt fericită. Azi am avut o zi într-adevăr frumoasă, în ciuda răcelii şi a celor -20 de grade prin care am reuşit, totuşi, să trec cu brio.

Nu ştiu cum să definesc fericirea pe care o resimt. Nu e o fericire bolnavă, ca cea pe care o resimţi atunci când eşti îndrăgostit, tipul acela de fericire care îţi îngrădeşte neuronii în aşa hal încât nu mai poţi face nimic altceva decât să zâmbeşti fără motiv şi să râzi din orice. Nu e nici sentimentul acela de fericire datorat vreunei reuşite profesionale sau vreunui eveniment special. E acel tip de fericire care îţi cuprinde întreg spiritul şi ţi-l înalţă într-atât de mult încât simţi că eşti capabil de orice. Aşa mă simt în acest moment: capabilă de orice. Simt că pot face tot ce mi-am propus, simt că mă pot autodepăşi şi simt că mă pot reinventa astfel încât să descopăr în mine forţe a căror prezenţă nici măcar nu o bănuiesc.

Precum adolescentul miop transpus de Eliade în romanul autobiografic având acelaşi nume, mă simt net superioară chiar şi propriei mele persoane, simt că am atins un punct intrinsec până acum necunoscut şi care reprezintă startul spre ceva nou şi edificator. Sunt un om motivat să caut, să aflu, să dezvolt. Sunt un om motivat de conştientizarea propriilor capacităţi. Şi mă simt bine.

E minunat să te simţi bine, să ai încredere în propriile forţe şi că eşti pregătit să realizezi tot ce ţi-ai propus. E o stare de bine şi mi-ar plăcea, ca prin ceea ce scriu, să devină contagioasă!

Întotdeauna am evitat fericirea supremă, deşi am cunoscut-o de câteva ori. Dar nu e o fericire constructivă. E o fericire care, treptat, conduce spre autodistrugere. E o fericire care te îndeamnă spre orbire, pentru că odată înglobat în ea, nu mai există nicio scăpare din faţa declinului care ar urma în urma dispariţiei sale. Fericirea pe care o resimţi atunci când iubeşti, e o fericire temporară. Odată cu trecerea timpului, ea devine obişnuinţă ce se transpune în tristeţe. Sunt de evitat astfel de stări, am învăţat din propriile experienţe. Iubirea transpusă şi mintal, nu doar sufletesc, e calea spre o fericire echilibrată. O gândire obiectivă, şi nu subiectivă, e calea spre o minte sănătoasă, iar într-un astfel de context, fericirea e indispensabilă.

Desigur, fericirea poate fi definită şi prin micile bucurii ale fiecăruia dintre noi, precum hobby-urile (în cazul meu, cititul), shopping-ul, mai ales în cazul femeilor (cine poate nega satisfacţia adusă de obiecte de garderobă noi?), oamenii dragi nouă, reciprocitatea unui zâmbet oferit unei persoane necunoscute sau cunoscute cândva,dar pierdute în timp, animăluţele de companie care nu mai contenesc să ne arate iubirea lor necondiţionată, şi multe alte lucruri, care ne definesc şi pe care le definim ca fiind “fericire”.

Micile mele bucurii de astăzi sunt reprezentate de ziua motanului Ionel, cărţile primite în dar de la scumpa şi draga mea mamă (cele 6 volume “În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust), expunerea la panoul şcolii de către profesoara de limba română a unui eseu pe care l-am scris în mai puţin de 5 minute şi care a fost apreciat ca fiind excelent, depănarea unor amintiri plăcute, dar, nu în ultimul rând, multă muncă şi activitate intelectuală. Încă de mică mi-am descoperit această afinitate spre învăţat, spre cunoaştere. E o forţă mult mai puternică şi nu poate fi descrisă în cuvinte, ci doar în fapte. Momentan sunt la partea în care pun în aplicare ceea ce învăţ. Rezultatele sunt pe drum, vor veni odată cu trecerea timpului.

Însă, ca orice om, am momente când las ca fericirea să-mi fie umbrită de anumite influenţe nefaste, care, pe moment, îmi dereglează întru totul gândirea, transformând-o în harababură. Gândesc până plâng. Şi plâng până nu mai gândesc. Dar după ce termin, toate acele influenţe se transformă în putere de muncă, în motivaţie, în aspiraţii. Deci sunt bune şi astfel de perioade, căci, după cum am mai spus, prea multă fericire strică, aşa cum orice e prea mult strică.

Totuşi, azi este o zi în care mă simt cu adevărat fericită din toate punctele de vedere, în care fericirea se află în echilibru statornic cu extazul, iar acest lucru e minunat.

Pe voi ce vă face fericiţi?