Harper Lee

Pentru mine, întâlnirea cu Harper Lee a reprezentat descoperirea unor noi orizonturi în materie literară, îndeosebi în ceea ce priveşte sfera socială a acesteia. Harper Lee mi-a deschis apetitul spre a scrie, spre a mă perfecţiona în ceea ce priveşte arta de a fi un bun scriitor, şi nu doar la nivel ficţional, ci din toate punctele de vedere.

32-Harper-Lee-Split-v2Sursă foto

“Să ucizi o pasăre cântătoare” a fost una dintre acele lecturi care mi-a schimbat viaţa şi m-a determinat să vreau să învăţ cât mai multe despre condiţia umană. Sau, cel puţin, să învăţ cum pot face asta. 

anigif_enhanced-14176-1416803600-9            Sursă foto

În ceea ce o priveşte pe autoare, am admirat întru totul cuvântul ei. De la umorul prezent în cele mai dramatice situaţii şi capacitatea de a empatiza cu propriile sale personaje, din perspectiva lui Scout, până la lecţiile de viaţă pe care le-a adus în vederea cititorilor săi prin cugetările lui Atticus, dar şi prin întâmplările la care persoanejele sale au luat parte.

În această perioadă, anul trecut, eram entuziasmată de apariţia unui nou volum al aceleiaşi autoare, o continuare a primului şi singurului roman (de până atunci) lansat de Harper Lee. “Du-te şi pune un străjer” prezintă viaţa lui Scout la 26 de ani, o viaţă plină de dragoste, libertate şi, de asemenea, aceaşi curiozitate caracteristică fetiţei din “Să ucizi o pasăre cântătoare”. Acţiunea romanului se petrece în contextul aceluiaşi subiect, acela al prejudecăţilor şi discriminării, Scout fiind măcinată de acelaşi spirit justiţiar caracteristic perioadei copilăriei. “Du-te şi pune un străjer” a fost o lectură plăcută, rapidă şi, de altfel, foarte prolifică la nivel literar şi, de aceea, o recomand.  Desigur, primul volum este şi va rămâne mereu pe primul loc. 

475Sursă foto

Harper Lee a încetat astăzi din viaţa, la o vârsta deloc de neglijat, aceea de 89 de ani. Am scris aceste rânduri din considerente personale, pentru că am admirat, după cum am spus, opera sa, ideile pe care le-a transmis, dar, mai ales, modul prin care le-a transmis. Zâmbet, înţelepciune, viaţă, artă-la asta mă duc cu gândul atunci când mă gândesc la lectura celor două romane ale sale, primul fiind, cu siguranţă, în topul preferinţelor mele în materie literară. 

Mai mult de atât ar fi de prisos. Odihnească-se în pace! Cu siguranţă nu va fi uitată. 

479      Sursă foto

Advertisements

“Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee

Printre atâtea articole despre “măreaţa capodoperă” ce se vrea a fi carte şi film, pe numele său “50 Shades of Grey”, îndrăznesc să vin şi eu cu o recomandare de carte căreia îi voi alătura atributele de măreaţă şi capodoperă fără niciun fel de ghilimele, şi anume “Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee. Ideea mi-a venit de la o ştire care a luat cu asalt lumea literară în urmă cu vreo 2 săptămâni, ştire care pe mine m-a făcut un copil fericit: autoarea romanului, Harper Lee, acum în vârstă de 86 de ani, va publica o continuare pentru  opera care nu i-a adus doar renumele mondial, ci şi numeroase premii.

Harper-Lee

Cine este Harper Lee? Ei bine, este o doamnă care a călătorit mult după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial şi care s-a învârtit prin cercurile unor scriitori de renume la acea vreme, printre care şi Truman Capote, cunoscut în special pentru “Mic-Dejun la Tiffany”. Avându-i ca model pe cei din jurul ei, doamna Lee s-a hotărât să scrie. A publicat un singur roman, cel menţionat, şi care a adus în atenţia publicului o temă controversată: tema rasismului, prejudecăţilor. Totuşi, farmecul acestui roman nu constă doar în tema pe care o aduce în discuţie, ci şi în felul prin care autoarea a ales să se exprime faţă de cititorii săi.

Cu o tonalitate caldă şi totodată umoristică, Harper Lee, prin vocea lui Scout, o fetiţă în vârstă de 6 ani la începutul romanului, prezintă problema discriminării rasiale, o caracteristică a Statelor Unite ale sfârşitului anilor `40 ai secolului trecut. Alături de fratele ei mai mare, Jem, şi de Dill, un băiat care vine la ei în oraş (Maycomb, Alabama) în fiecare vară, trec prin tot felul de întâmplări ce gravitează în jurul tatălui celor doi fraţi, Atticus Finch, a cărui profesie este aceea de avocat. Legat de titlul romanului, acesta are semnificaţia de a lovi în cel slab, “pasărea cântătoare” fiind aceea care, în viersul său, păstrează toate tainele lumii.

afe521e6-ed7e-4a42-8db6-673a4f203188

Totul începe atunci când o femeie albă, provenind dintr-o familie nu tocmai respectată în oraş, îl acuză pe Tom Robinson, un bărbat de culoare, că a violat-o. Atitudinea celor din comunitatea oraşului faţă de Atticus şi copiii săi devine represivă, cei mici fiind insultaţi de către colegii de şcoală şi chiar de membrii familiei pentru faptul că tatăl lor a acceptat să ia apărarea unei “ciori” (nigga). Totodată, Atticus primeşte ameninţări cu moartea şi chiar riscă să fie omorât, însă este salvat de Scout, fiica sa de 9 ani. Dar nu vă spun cum! Vă spun doar că puterea vorbelor unui copil sunt mai presus decât orice adevăr.

În paralel cu problema tatălui lor, copiii se confruntă şi ei cu o altă problemă, aceea legată de “Boo” Ridley, vecinul lor care nu ieşea niciodată din casă şi despre care credeau că este strigoi. Ei îl bănuiesc pe acesta de toate relele ce se întâmplă în oraş şi, prin tot felul de vicleşuguri, încearcă să pătrundă la el în casă pentru a-l demasca. Una dintre întâmplările marcante referitoare la acest subiect, este aceea când Jem, vrând să pătrundă în casa lui Ridley, este nevoit să sară gardul, rupându-şi pantalonii, pentru că era ameninţat cu puşca. Totuşi, a doua zi a găsit pantalonii gata cusuţi, atârnaţi pe gard, acest lucru dovedind totuşi că cel pe care îl bănuiau a fi monstru nu era chiar aşa cum credeau. De altfel, în primul an de şcoală al lui Scout, întorcându-se acasă alături de Jem, găseau mereu în scorbura unui copac din apropierea casei lor tot felul de cadouri, aflând abia spre final de la cine proveneau.

Ce se întâmplă mai exact în final? Ei bine, nu vă spun nici asta. Dar vă spun că acţiunea finală demonstrează cititorului că rasismul şi prejudecăţile sunt substanţe extrem de nocive pentru societatea noastră şi că reuşesc să o distrugă indiferent de modul în care acţionează, având efecte ireversibile. Totuşi, ca să-mi conturez ideea,  se pare că, în final, “Boo” Ridley nu mai e nici pe departe un strigoi, ci doar un om care suferă de claustrofobie, iar Atticus câştigă lupta cu sistemul, dar, din păcate, nu şi cu societatea.

killmockingbird

Copiii, Scout, Jem şi Dill, îl admiră pe Atticus pentru stăruinţa în a demonstra nevinovăţia unui om, neţinând cont de alte criterii decât de acela că este om ca şi el, regretă faptul că l-au judecat pe Ridley după bârfele oamenilor din oraş, iar acum îl respectă mai mult ca niciodată, mai ales pentru faptul că le-a dovedit că este mai uman decât mulţi dintre vecinii care pretindeau contrariul despre el, iar eu, ca cititor, am preluat toate aceste învăţăminte şi multe altele care se află ascunse printre rândurile cărţii şi m-am delectat cu o lectură pe cinste.

You never really understand a person until you consider things from his point of view

Până la publicarea celei de-a doua părţi, mă voi mulţumi să urmăresc ecranizarea din 1962 (pozele fiind, de altfel, capturi din film), care se pare că a avut un mare succes la acea vreme. Între timp, pe voi vă invit să îmi împărtăşiţi părerile voastre legate de această carte şi de felul în care se aplică tema rasismului şi a prejudecăţilor în zilele noastre, pentru că a fi un om cu o judecată justă şi imparţială atunci când vine vorba de situaţii precum cea expusă în roman, este cu adevărat o dovadă de curaj, indiferent de epocă. Dar oare câţi dintre noi am avea curajul lui Atticus puşi într-o astfel de situaţie?