Haz de necaz

Cred că, măcar o dată-n viaţă, fiecare dintre noi a trecut prin momente dintr-alea super penibile, momente în care am simţit că nu vrem decât să ne evaporăm.

Aseară mi s-a întâmplat o chestie de genul şi partea cea mai rea a fost aceea că nici măcar nu eram conştientă de ceea ce se întâmplă, până când nu am realizat că prietenul meu nu se uita aşa de zâmbăreţ la mine pentru că spuneam ceva amuzant, ci pentru că eu însămi eram amuzantă.
Totul a început prin achiziţionarea unei noi pudre, adaptată la noile condiţii dermatologice, piele bronzată, super neagră. Numai că nu eu mi-am achiziţionat pudra, ci maică-mea, care zicea ea în urmă cu câteva zile ceva de schimbatul ochelarilor că nu prea mai vede bine. Dar, cu siguranţă după această întâmplare, e clar că şi vederea mea e dereglată.
Bun, vine seara şi, după o zi lungă în care am stat baricadată în cameră, vine Cristian (prietenul) cu propunerea de a merge la Mc. Or, cum aşa ceva nu se poate refuza, evident că am acceptat să mergem. Încep să mă pregătesc şi, nerăbdătoare să încerc noua pudră, constat că e parcă prea neagră pentru tenul meu. Adică, nu m-am bronzat chiar atât de mult încât să par afro, ci sunt undeva pe la nivelul creolilor. Dar, în fine. Mă apuc să mă dau cu pudră şi, într-adevăr, era cam închisă, dar nu părea ATÂT de închisă la lumina becului din camera mea, aşa că, după ce o aplic, mi se pare că e destul de ok. Parcă era puţin vizibilă diferenţa între faţă şi gât, dar, mnah, deja eram în criză de timp, plus că, mă gândeam eu, nu se va observa atât de tare. Mă apuc să mă îmbrac, tocuri, cămaşă, blugi, arătam super ok, nici nu mai luasem în calcul “micul” detaliu, şi anume culoarea feţei mele.
După ce urc în maşină, plecăm şi, uitându-se la mine, prietenul meu mă întreabă dacă vom coborî din maşină. Mă gândeam că spune asta că probabil nu îi place cum e îmbrăcat sau chestii de genul, nu că aş avea eu ceva. Pe parcursul drumului se mai uita el ciudat la mine, dar tot nu zicea nimic. Eu mă tot uitam în oglindă că, mnah, începusem deja să bănuiesc ceva.
Ajungem la Mc şi, după ce am intrat, am văzut că se uita lumea ciudat la mine, dar m-am gândit că se uită aşa cum se uită orice om când cineva necunoscut intră în local. Stând la coadă, Cristian mă întreabă dacă m-am dat cu ceva pe faţă. Eu, simţindu-mă deja super ciudat, i-am zis că nu, că m-am bronzat, iar el a îngânat un “aha” puţin îndoielnic. M-am dus să mă aşez la o masă şi, tot aşteptând, aud dintr-o dată discuţie între nişte tipi mai “maro” care aşteptau şi ei la coadă, eu având un auz destul de dezvoltat:
-Bă, e o fată la o masă. Bă, e neagră.
-Cum, bă, neagră?
-Neagră, bă, frate, uită-te!
-Nu mă uit, bă, mi-e frică.
Mda, şi cam aici m-am prins eu că este vorba despre mine.
Vine şi Cristian la masă, mie deja îmi venea să plâng, m-am uitat la el, el s-a uitat la mine cu o faţă de-aia de nevinovat, şi îmi spune că i-a fost ruşine să-mi spună, dar am faţa neagră. Mă bufneau şi râsul şi lacrimile în acelaşi timp. Am luat toţi McPuişorii şi cartofii la pachet, şi ne-am urcat în maşină, unde am început să mă şterg nevrotic pe faţă de “funingine”, aşa cum a descris Cristian pudra mea.
Evident, am început să fac scandal că de ce m-a lăsat să mă fac de râs, iar răspunsul lui a fost ceva de genul că a crezut că e o nouă modă şi că eu sunt conştientă, iar pe el îl interesează să fiu fericită.
Au urmat 2 minute de tăcere în care eu am continuat să-mi şterg faţa, iar el mânca din cartofi cu frica pisicii care a furat puiul de pe masă şi ştie că urmează să fie pedepsită. După cele 2 minute, am început să ţip iar în legătura cu felul în care m-am făcut de râs, iar el, după ce m-am descărcat, nu a zis decât că îi pare bine că am revenit la normal, după ce îmi ştersesem faţa şi aveam iarăşi tenul meu, bronzat, dar nu “cărbune”.
Am fost tristă, dar, după vreo 10 minute, stând în parcare la Aqua Magic, parc acvatic situat chiar la intrare în Mamaia, toată tristeţea s-a rispit când a început să cânte în surdină, el, unicul, magnificul, briliantul României, evident, Florin Salam. N-ai cum să fii trist într-o asemenea atmosferă, îţi moare şi ultimul neuron, aşa că nu mai simţi nimic, de-aia e atâta voioşie la petrecerile cu manelele. Ăia nu simt nimic.
Dar, povestea mea nu este despre cocalari. Povestea mea este despre cum am arătat eu ca o piţipoancă proaspăt ieşită de la solar sau din mină, timp de o oră, şi despre cum s-a râs de mine. Acum râd, dar aseară a fost prăpădul de pe lume. Dar, cum eu nu sunt orice “piţipoancă”, ci sunt o piţipoancă cu blog, profit de treaba asta ca să transform ridicolul în zâmbet.

Acum, dacă mai aveţi răbdare 1 minut, vă mai povestesc o întâmplare tot tipic piţiponcească, de pe vremea când aveam aproape 14 ani, în vara anului 2010.
Era o seară de iulie şi, undeva pe la ora 19, trebuia să fiu în Mangalia pentru o ieşire “cu fetele”. Aranjată tun, pantaloni scurţi, platforme, maieu alb, la fel de bronzată ca acum, însă cu nuanţa de pudră potrivită, am plecat spre staţie. Cum tehnologia în materie de telefoane încă se limita la Nokia cu şină sau clapă, eram şi eu mândra deţinătoare a unui Nokia cu şină, bleu cu argintiu. Pfuai, şi ce mă mai mândream cu el. Atât de mult că butonam non-stop, chiar şi în timpul mersului. Şi, cum mergeam eu ţanţoşă pe stradă, spre staţie, cu tocuri şi pletele-n vânt, nu văd că deraiasem de pe trotuar în iarbă şi POC!, impactul cu ditamai panoul pe care scria “Salvaţi delfinii” a fost inevitabil. Că ăla era din lemn şi mă durea de muream, asta era una, dar că m-a văzut toată lumea care se întorcea de la plajă în plin sezon, asta e altceva. Cred că asta m-a durut şi mai tare.

Cu siguranţă că dacă mi-aş scotoci prin amintiri, aş mai găsi ceva demn de povestit în contextul ridicolului. Dar, pentru moment, sper că v-am amuzat cu păţaniile mele şi, evident, aştept să mă amuzaţi şi voi pe mine. 🙂

Advertisements

Nimicuri de milioane

Suntem proşti.

Nu pot să încep altfel decât făcând această constatare.

Cu toţii suntem extrem de proşti. Nimeni nu e exceptat.

Şi ca să nu muriţi şi mai proşti, vorba românului, haideţi să vă zic şi de ce am constat eu treaba asta.

Faza e că nu ştiu cu ce să încep, cu noua grădina zoologică de la capăt de ţară, pe numele ei Vama Veche, unde se presupune că vin toţi săracii, dar ţăranul cu Porsche nu conteneşte să se urce pe trotuar, fiind beat mort şi băgându-şi-o în barmaniţele care-i cereau banii pe cafea? Cu cocălărimea din Mamaia care a făcut ca încasările dintr-un club să ajungă la peste 750000 de lei, deşi se presupune că suntem vai de capul nostru la capitolul economie? Sau cu idioţii ăia de azi-dimineaţă la care s-a uitat tot poporul, care n-au făcut altceva decât să-şi dea pumni în gură şi pentru asta s-au cheltuit peste 300 de milioane de dolari? Nici dacă trăia Einstein acum şi elabora în direct teoria relativităţii nu se uitau atâţia oameni şi, mai ales, nu plăteau atâţia bani ca să-l vadă de-aproape (preţul unora dintre biletele la meci a ajuns şi la 500000 de dolari).

Buuuun. Să încep în ordinea în care le-am enumerat pe cele de mai sus.

gunoaie_vama_veche_67119800

Ştiţi voi toate articolele alea care deveniseră virale, despre cât de mult s-a stricat Vama în ultimii ani şi despre cât de nasoală e lumea care vine? Ei bine, articolele alea-s extrem de pe bune şi nu vă minte nimeni cu nimic. A fost cel mai oribil 1 Mai în Vamă la care am mers vreodată, din punct de vedere al atmosferei şi ambientului. În primul rând, au fost mult prea mulţi oameni într-un spaţiu extrem de mic, iar în al doilea rând, au fost extrem de multe animale, şi prea puţini hingheri. Au fost multe animale, majoritatea sălbatice, care n-au ţinut cont de faptul că se află printre oameni şi n-au făcut altceva decât să se bată, să se sfâşie ca idioatele, pentru că, deh, sunt animale, şi nu ştiu să facă altceva decât să acţioneze cu instinctul primar, nu ştiu ce este aceea civilizaţie, nu ştiu ce este aceea vorbă. Ştiu doar să se bată şi să ţipe ca proastele, iar a te plimba pe la orele dimineţii prin Vamă în aceste zile, a fost cu adevărat o provocare pentru oricine. Să nu mai spun de tonele de gunoaie pe care animalele le-au lăsat după ce s-au călcat în picioare şi după ce au râgâit ce-au îngurgitat pe parcursul nopţii pe care au numit-o “distracţie”.  Salvare pentru fetele bete, ioc, hingheri pentru animalele care se bat, ioc, dar măcar a fost ANAF-ul prezent, iar ăia de la baruri mai mult au tastat pe casa de marcat decât au servit clientela. Deci, next year, adio 1 Mai în Vamă. Veniţi în Vamă, dar nu în perioada asta. Mai bine cheltuiţi banii pe o vacanţă în jungla amazoniană, vă ajunge tot atât, dar măcar animalele din jurul vostru nu vor mai purta numele de oameni. Singura parte bună a acestui 1 Mai:

IMAG0504[1]

Acum, despre Mamaia nu pot să vă spun decât că de fiecare dată când am fost nu am făcut decât să îmi doresc să fiu acasă sau, eventual, în Vamă, unde e mult mai bine şi frumos (dacă nu e 1 Mai, desigur). Că e plin de curve, ţigani şi bătrâni, asta e ceva deja clasic şi bine cunoscut. Că toată prostimea asta beneficiează de sume colosale deşi nu au făcut nimic pentru a contribui la evoluţia societăţii într-un sens mai bun şi nu fac altceva decât să ducă o viaţă sedentară în care totul se rezumă la nevoile primare, asta, la fel, se ştie. Că banii în România se cheltuiesc pe orice altceva mai puţin investiţii folositoare, la fel, ştiţi şi voi! Aşa că mai are rost să intru în detalii şi să vă spun cât de scârbită sunt de faptul că atunci când vine vorba să dăm din buzunare pentru a ajuta oamenii cu adevărat nevoiaşi sau, pur şi simplu, să contribuim cu sume pentru un scop cu adevărat util, românii noştri, ăştia de i-au băgat în buzunar patronului de la clubul ăla de rahat, unde a venit şi a behăit Loredana Groza, peste 750000 de lei, nici măcar nu se sinchisesc să se ascundă?! Oricum, au cheltuit degeaba atât. Fără şeful lor, mascota de la circ, acum aflată la închisoare, ce s-a întâmplat acolo nu se poate numi petrecere, doar plimbare pe centură.

646x404

Şi acum, fraţilor, explicaţi-mi şi mie, de ce idioţii ăia de azi-dimineaţă la care s-a uitat toată lumea şi care fac o treabă pe care oricare dintre noi cu puţin antrenament o poate duce la bun sfârşit, sunt multimilionari şi, după acest meci, sunt şi mai multimilionari? Păi, ia să ne apucăm cu toţii să ne batem, mă, frate, vreau şi eu să câştig bani din asta. De ce aş mai depune atâta efort pentru a învăţa, pentru a intra la o facultate, a ajunge cineva, cu un salariu nu în milioane de dolari, ci în milioane de lei vechi, când ăia, Lolek şi Bolek (nu le-am reţinut numele şi mi-e lene să caut pe Google) câştigă sume colosale doar din bătaie?! Auzi, bilete de 500000 de dolari! Cu banii ăia, hrăneam pe puţin 1000 de familii din Africa, unde, cică, foametea nu are soluţie, sau îi ajutam pe cei din Nepal, loviţi de cutremur. Da, ştiu, sunt mult prea idealistă, dar realitatea zilelor noastre este extrem de dureroasă, aşa că profit de posibilitatea de a visa, atâta timp cât mai este gratis.

Deci nu, oameni buni. Chiar nu mi se pare normală faza cu meciul. E bătaie de joc faţă de întreaga clasă muncitoare, care se chinuie de la lună la lună să supravieţuiască, în pofida faptul că, ei bine, ea chiar depunde efort. Când ăla care se plimbă mereu cu milionul de dolari după el, că el e campion mondial la bătaie, are o dată pe lună (sau poate nici atât) un meci şi aia e, are suta de milioane asigurată şi nu face nimic mai mult din ce poate face un animal, un căţel, o găină, ci pur şi simplu se bate.

Îmi menţin ideea de la începutul articolului. Suntem proşti. Suntem la fel ca în urmă cu 5000, 10000 de ani, când încă trăiam în peşteri. Nu ni s-a schimbat decât habitatul. În rest, instinctele primare sunt cele care ne domină şi vor continua să ne domine, căci altfel, nu-mi pot explica cele de mai sus. Nu-mi pot explica cum oamenii încă se pot bate fără motiv, cum încă nu realizăm că facem parte din societate şi trebuie să ne comportăm ca atare, cum încă aruncăm cu bani pe lucruri inutile, fără să cunoaştem valoarea muncii, cum lumea încă se bucură de spectacole violente precum boxul, la fel ca oamenii Evului Mediu sau Antichităţii, care se bucurau de execuţii sau de bătăi în arene.

Suntem înconjuraţi de nimic şi ne afundăm din ce în ce mai tare.  Dar până ne-afundăm de tot, vă salută băiatu’ ai cărui pumni au câştigat azi-dimineaţă, în nici 2 ore, 180 de milioane de dolari.

floyd-mayweather-showoff-money