Tu cât de sărac eşti?

cersetor1382977402-1383004023

N-am fost niciodată genul de persoană care să se înduioşeze când vine vorba de oameni. Mai degrabă mă înduioşează să văd un animal rănit decât un om rănit. Poate pentru că ştiu cât de răi pot fi oamenii, în mod voit, spre deosebire de animale. Totuşi, ieri mi s-a întâmplat ceva care m-a făcut să realizez că, în timp, cei mai mulţi uităm să apreciem adevăratele valori ale vieţii, valori care nu se măsoară în cantitate, ci în calitate. 

Ieri seară, la ieşirea din supermarket, am fost asaltată de o mulţime de puradei, cum probabil vi s-a mai întâmplat şi vouă. Ca de-obicei, aceeaşi întrebare, cu acelaşi zâmbet nevinovat pe buze: “Tanti, îmi dai şi mie un leu?”. Nu prea dau bani la cerşetori, nici măcar copiilor, pentru că ştiu cam ce destinaţie au aceşti bani şi da, nu mă doare mâna să-i dau un leu, dar mă doare sufletul să ştiu că acel leu se va transforma, treptat, în obiceiuri nu tocmai bune. Aşa că i-am răspuns respectivului copilaş că “n-am, sunt săracă”. Iar acel copilaş, prin întrebarea pe care mi-a adresat-o ulterior, mi-a dovedit că sunt, într-adevăr, un om amărât: “Mai săracă decât noi?”. 

Nu i-am mai răspuns nimic. Ce îi poţi răspunde cuiva a cărui vârstă nu depăşeşte 6 ani şi care îţi rezumă întreaga existenţă doar printr-o simplă întrebare? Da, copilaş, sunt mai săracă decât tine, decât voi, decât toţi cei care, deşi aveţi un trai care nu vă permite nici măcar să ştiţi ce este aceea o jucărie, ci doar ce fel de băuturi alcoolice consumă cei care vă trimit la cerşit, în loc să vă lase să vă bucuraţi de vârsta la care vă aflaţi, totuşi, aveţi puterea de a zâmbi şi de a vă trăi viaţa, deşi zilnic sunteţi batjocoriţi. Sunt, într-adevăr, o biată amărâtă pentru că, deşi am toate condiţiile necesare unui trai decent şi sunt înconjurată de persoane care mă iubesc, eu nu găsesc mereu puterea de a zâmbi, ba din contră, sunt zile în care aleg să nu fac asta deloc. 

Voi, cei care vă confruntaţi dintotdeauna cu cuvintele şi palmele grele ale celor care v-au dat viaţă şi care sunteţi siliţi să deveniţi ca ei, pentru că asta este singura cale pe care o cunoaşteţi, voi cei care poate nici nu vă cunoaşteţi părinţii şi sunteţi ai nimănui, subjugaţi unor oameni care vă ameninţă încontinuu, voi cei care nu cunoaşteţi ce este aceea copilărie, ci doar ceea ce ar putea fi ea, atunci când priviţi famiile care vin fericite la supermarket şi, asemenea mie, vă tratează superficial, voi, toţi aceşti copii, găsiţi puterea să zâmbiţi şi să fiţi sinceri. 

V-aş minţi dacă aş spune că m-am întors din drum să-i dau acelui copil leul pe care mi l-a cerut. Nu, nu m-am întors, pentru că întrebarea lui m-a durut şi m-am lăsat pradă orgoliului, răspunzându-i cu un zâmbet batjocoritor. Acel copil nici măcar nu ştie ce este orgoliul. Ştie doar că trebuie să strângă suma necesară pentru ca la sfârşitul zilei să nu fie bătut. 

Nu am rămas fără 1 leu, însă am rămas fără cuvinte în faţa unui copil care, deşi îşi petrece existenţa cerşind şi are, cel mai probabil, un nivel redus de cunoştinţe,  m-a făcut să-mi pun mai multe întrebări decât oricine altcineva. Şi totuşi, acum mă simt cu adevărat săracă pentru că, deşi puteam să-l ajut cu acel leu, am ales, din cauza unor păreri preconcepute, să nu o fac şi am dovedit că mai am multe de învăţat despre ce înseamnă să fii cu adevărat om. Însă, mă împac cu gândul că “arta de a fi om” se învaţă pe tot parcursul vieţii, iar acest capitol a fost doar unul dintre multe altele care vor urma.   

Advertisements