Încotro?

Stau la semafor. Mai sunt 10 secunde până se face verde. Oamenii deja încep să traverseze, maşinile claxonează, şoferii înjură, pietonii aleargă. Eu aştept să se facă, totuşi, verde. Şi, după alea 10 secunde, uite că se face. Aşa că trec, iar locaţia unde doresc să ajung este tot acolo. Totul este la locul său. Iar tipul îmbrăcat în palton kaki care a trecut strada mai devreme, ei bine, stă şi aşteaptă. Ceva sau pe cineva. Numai el ştie. Ca să vezi, mai avea timp. 

Sunt în autobuz. De fapt, nu, încă nu sunt în autobuz. Sunt în staţie. Aştept. Vine tramvaiul 1, cel care mă lasă direct unde trebuie să ajung. Opreşte în mijlocul străzii. E după-amiază, destul de gol. Cu toate astea, lumea se împinge de parcă ar fi concurs care urcă sau care coboară mai repede. Eu… eu rămân ultima şi, cu toate astea, iată-mă, am prins chiar şi loc. Şi mai sunt chiar foarte multe locuri libere. Dar, mnah. 

Urmează să cobor din autobuz. Lumea se ridică cu 2 staţii înainte de cea unde trebuie să coboare. Se înghesuie la uşă şi nici plătiţi nu s-ar da la o parte pentru cei care urmează să urce. Ajung în staţia-destinaţie. Start bătaie! O babă înjură generaţia tânâră în timp ce se împinge într-o tanti care voia să urce. Bine, că şi astalaltă din urmă trebuia să aştepte. Şi totuşi, dom’le, baba, furioasă tare, se împinge în toţi şi toate. Ce să faci, mamă, “ie” nişte nesimţiţi aştia tineri. Ehe… 

Merg pe stradă. Singură. Nu de nebună, vă daţi seama (sau mai ştiţi…?). Mă duc… poate spre facultate, poate în oraş. Ideea e că sunt pe stradă. Nu ştiu, ori am eu o probleme locomotorii, mă mişc prea încet, ori, din contră, e vreo modă să mergi în pas alergător, altfel nu îmi pot explica de ce merg cei din jur atât de repede. E vreun maraton, ceva? Spuneţi-mi, vă rog, nu de alta, dar am trecut pe lângă un grup de tineri care mergeau atât de repede, încât zici că fugeau de ceva. Pe lângă ei săreau şi chips-urile din punga pe care unul dintre ei o ţineau în mână. Săreau şi ei şi chips-urile şi praful de pe trotuar şi tot. 

Tot aşa, Vasilica, v-am mai zis eu despre ea, dom’le, pleacă la facultate cu o oră înainte să înceapă cursurile. Şi stăm la 3 minute de facultate, nu vă gândiţi că are vreun drum prea lung de parcurs.

“-Da’ de ce pleci, tu, de-acum?

 -Ca să prind loc.”

Aham… Păi, ştii, cursul începe la fix şi sala se eliberează la fără 5 şi… sunt vreo 200 de locuri şi 50 de cursanţi. Dar e ok, du-te şi prinde loc. Că doar asta-i mania cea mai mare a omului, să prindă loc. Oriunde s-ar duce, ei bine, trebuie să prindă loc. În autobuz vrea loc, pe stradă vrea loc, peste tot vrea loc. De parcă, în cele din urmă, nu am avea fiecare locul lui. Pe vecie chiar. Dar nu, noi ne grăbim de pe-acum să prindem loc. Nu care cumva să ni-l fure altcineva. 

 

Advertisements

5 thoughts on “Încotro?

  1. Grabeste-te incet, spune o vorba si daca esti pe tocuri, niciodata sa nu alergi. :)))
    Unii vor sa fie vizibili si alearga dupa un loc fizic in fata, altii se fac vazuti, dar viteza chiar e daunatoare indiferent de spatiu si loc.

    Like

  2. În secolul nostru – secolul vitezei, după cum este numit – oameni sunt prea grăbiţi şi foarte ocupaţi, ca să mai înţeleagă acest lucru: răbdarea. Răbdarea este, cred, o calitate tot mai rar întâlnită în societatea modernă.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s