De ce nu voi mai merge la proteste

Zilele acestea, am luat parte la protestele care au avut loc în Iaşi. Este minunat câţi oameni s-au moblizat şi au ieşit în stradă. Dacă în prima seară am fost aproximativ o mie, aseară am fost cel puţin 3000. Am mărşăluit prin tot oraşul timp de două zile, scandând şi blamând, escortaţi de jandarmerie, aplaudând de fiecare când trecea o ambulanţă şi strigând în speranţa că suntem auziţi. 

Da, am fost auziţi. Oamenii ieşeau de la balcoane şi ne susţineau. Presa, de asemenea, ne-a înconjurat şi ne-a filmat de parcă erau la spectacol. Şi, dacă stau să mă gândesc bine, chiar erau. 

Cu toate că a fost extraordinară mobilizarea oamenilor şi curajul lor de a ieşi (deşi a fost nevoie de o asemenea tragedie pentru a se întâmpla, într-un final, şi asta), realizez că s-a ieşit degeaba. De fapt, nu s-a ieşit degeaba, ci mulţi au ieşit degeaba. 

Mulţi dintre protestatari s-au alăturat doar ca să fie şi ei acolo. Unii nici măcar nu ştiau de ce este lumea revoltată. În prima seară, când toată lumea striga pentru demisie, aud din spatele meu vocea unui tânăr, întrebându-se pe sine ori pe cei din jur: “Demisia cui?”. M-am uitat la el urât şi m-am uitat degeaba, că el oricum râdea. Era amuzant, din perspectiva lui, să fie acolo. Mulţi dintre protestatari, de asemenea, râdeau. Eu nu am putut să râd. Prea puţin îmi venea să râd. Mă treceau fiorii şi îmi venea să plâng când mă gândeam că a fost nevoie ca atâtea suflete să moară pentru a se face în sfârşit ceva. Dar cu cine să faci? Oamenii nici măcar nu ştiu pentru ce au ieşit. M-a întrebat cineva de ce s-a ieşit abia acum, că doar mor oameni în fiecare zi şi, după părerea sa, nu a fost o aşa mare tragedie ce s-a întâmplat, că doar au murit şi mai mulţi oameni de atât. Nu am putut să-i răspund şi cred că a fost o decizie raţională faptul că m-am abţinut. Pentru că nu ai ce să îi spui unui tânăr care nu cunoaşte ce este aceea empatie. Chiar nu ai. El nu va înţelege, orişice i-ai spune, dacă nu simte ceea ce i-ai spus. 

Şi tocmai asta este. Mulţi dintre cei care au ieşit, nu au ieşit din empatie, nu au ieşit pentru că într-adevăr îi doare ceea ce s-a întâmplat. Mulţi au ieşit pentru că a ieşit Bucureştiul şi s-au gândit să fie solidari, de parcă aşa ceva nu se putea întâmpla oriunde. Dar asta nu e nimic, pe lângă faptul că s-a ieşit, în primul rând, pentru spectacol, iar asta, mai ales, în a doua seară. În prima seară, pot spune că am simţit într-adevăr spiritul unei revolte sincere, dornice de schimbare, pentru că în prima seară nu s-a organizat un eveniment în acest sens. Ne-am mobilizat aproximativ 30 sau 40 de studenţi şi am mers în Piaţa Unirii, de unde am plecat spre celelalte campusuri studenţeşti, unde ni s-au mai alăturat, după cum v-am spus, sute de alte persoane. 

A doua seară, în schimb, cu toate că protestul a luat o mai mare amploare, mulţi oameni erau doar de decor. Nu ştiau pentru ce sunt acolo. Aveau pe faţă celebrele măşti Anonymus, vuvuzele, fluiere, steaguri şi pancarte. Ceea ce este cel mai trist e faptul că, dacă în prima seară se cerea demisia, care, până la urmă, s-a şi înfăptuit, în seara asta oamenii chiar nu mai ştiau de ce sunt acolo. Mulţi dintre tineri vorbeau între ei că “bă, da’ noi pentru ce mai ieşim, că ăla şi-a dat demisia, primaru’ la fel, aşa că care mai e rostu’?”. Vedeţi voi, ei în toată revolta au văzut demisii şi partide corupte. Aşa că nu înţelegeau care mai e scopul. 

De altfel, probabil aţi văzut la TV sau pe feisbuc că se încearcă o manipulare a protestanţilor. Vă spun că este adevărat. A existat un grup de oameni (în prima seară nu era) care a îndrumat întregul protest. Traseul a fost acelaşi ca în seara precedentă, doar că lozincile, de data asta, s-au îndreptat împotriva bisericii. Cred că ştiţi deja că Iaşiul e plin de aşa ceva. La una dintre bisericile din campusul studenţesc, unii dintre protestari au încercat să oprească lumea pentru a huidui biserica. Din fericire, oamenii şi-au văzut de drum şi au mers mai departe. Cu toate astea, lozincile îndreptate împotriva bisericii nu conteneau să se mai oprească: “Vrem catedrale, nu spitale” (şi da, chiar vrem, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i hulim pe cei care mai au credinţă), “Jos Patriarhul” (ceea ce este cam imposibil), “BOR impozitat” (de acord şi aici). Ar fi fost bine dacă oamenii şi-ar fi canalizat ura faţă de BOR doar în mod verbal. Ar fi fost bine. Dar, mânaţi de cei din faţă, protestatarii au mers în faţa mitropoliei (unde se adună lumea la Sfânta Parascheva) şi la una dintre bisericile din oraş, o construcţie superbă care datează de pe vremea lui Ştefan cel Mare, şi care acum este monument istoric, unde au început să huiduie, să fluiere şi să înjure. Din fericire, eu am plecat în momentul în care situaţia a degenerat în ceva urât. Eu nu pentru asta eram acolo.

Oamenii nu au o ţintă anume. Ca de obicei, ei sunt mânaţi spre ceva impus de alţii, nu de propria lor voinţă. Am citit în această dimineaţă un articol cu privire la protestul din Iaşi şi în legătura cu cei care l-au dirijat aseară. Se pare că sunt fiii unor lideri din partidul domnului cu coloană doar oficială. Că o fi aşa sau nu, eu nu voi mai participa, căci eu vreau schimbare, nu dirijare în turmă. 

E frumos că ne-am mobilizat. E extraordinar. Dar atâta timp cât mulţi nu ştiu nici măcar de ce sunt acolo şi nu ştiu nici măcar cu ce se ocupă Guvernul sau Parlamentul şi de ce există această înverşunare împotriva lor, cred că se iese degeaba. Am văzut multe pancarte pe care scria “#Educaţie”. Unde a fost acea educaţie aseară, când lumea s-a lăsat mânată spre a huidui monumente istorice? Faptul că sistemul de educaţie este aşa cum este, adică la pământ, nu înseamnă că şi noi trebuie să ne comportăm în aceeaşi măsură. Tocmai asta se vrea, iar anarhia e ultimul lucru de care România are nevoie. 

Tinerii din Colectiv, poliţistul din coloana oficială, pasagerii elicopterului prăbuşit în Siutghiol, avionul prăbuşit în Apuseni, Ionuţ, copilul mâncat de maidanezi, violatorii, autostrăzile şi drumurile desprinse dintr-un scenariu de război, armata prea puţin instruită, sistemul de învăţământ care mai mult ia decât oferă, spitalele prea puţin dotate cu cele necesare, mentalitatea înapoiată a oamenilor, Mass-Media plină de aparenţe, politicienii cu averi nejustificate şi, mai ales, corupţia: PENTRU ASTA AM IEŞIT. Nu am ieşit pentru patriarh, nu am ieşit pentru că sunt prea multe biserici, că la fel de bine ar putea fi multe biserici şi la fel de multe spitale, dacă banii ăia ar ajunge unde trebuie. Dar nu, corupţia oamenilor din sistem e mult prea mare pentru ca asta să aibă loc şi de aceea avem nevoie de o schimbare. Am ieşit în stradă pentru o schimbare, nu pentru scandal şi, mai ales, nu pentru că nu aveam ce face în casă. 

Din păcate, nu voi mai ieşi până când majoritatea nu va şti ce vrea. Este inutil, atâta timp cât cei mai mulţi care ies se lasă mânaţi de cei din faţă, fără a avea un anume scop. Dar asta nu înseamnă că mă dau bătută. Din contră, lupta abia acum începe. 

“The day we give in is the day we die”-Goodbye to Gravity.