Haz de necaz

Cred că, măcar o dată-n viaţă, fiecare dintre noi a trecut prin momente dintr-alea super penibile, momente în care am simţit că nu vrem decât să ne evaporăm.

Aseară mi s-a întâmplat o chestie de genul şi partea cea mai rea a fost aceea că nici măcar nu eram conştientă de ceea ce se întâmplă, până când nu am realizat că prietenul meu nu se uita aşa de zâmbăreţ la mine pentru că spuneam ceva amuzant, ci pentru că eu însămi eram amuzantă.
Totul a început prin achiziţionarea unei noi pudre, adaptată la noile condiţii dermatologice, piele bronzată, super neagră. Numai că nu eu mi-am achiziţionat pudra, ci maică-mea, care zicea ea în urmă cu câteva zile ceva de schimbatul ochelarilor că nu prea mai vede bine. Dar, cu siguranţă după această întâmplare, e clar că şi vederea mea e dereglată.
Bun, vine seara şi, după o zi lungă în care am stat baricadată în cameră, vine Cristian (prietenul) cu propunerea de a merge la Mc. Or, cum aşa ceva nu se poate refuza, evident că am acceptat să mergem. Încep să mă pregătesc şi, nerăbdătoare să încerc noua pudră, constat că e parcă prea neagră pentru tenul meu. Adică, nu m-am bronzat chiar atât de mult încât să par afro, ci sunt undeva pe la nivelul creolilor. Dar, în fine. Mă apuc să mă dau cu pudră şi, într-adevăr, era cam închisă, dar nu părea ATÂT de închisă la lumina becului din camera mea, aşa că, după ce o aplic, mi se pare că e destul de ok. Parcă era puţin vizibilă diferenţa între faţă şi gât, dar, mnah, deja eram în criză de timp, plus că, mă gândeam eu, nu se va observa atât de tare. Mă apuc să mă îmbrac, tocuri, cămaşă, blugi, arătam super ok, nici nu mai luasem în calcul “micul” detaliu, şi anume culoarea feţei mele.
După ce urc în maşină, plecăm şi, uitându-se la mine, prietenul meu mă întreabă dacă vom coborî din maşină. Mă gândeam că spune asta că probabil nu îi place cum e îmbrăcat sau chestii de genul, nu că aş avea eu ceva. Pe parcursul drumului se mai uita el ciudat la mine, dar tot nu zicea nimic. Eu mă tot uitam în oglindă că, mnah, începusem deja să bănuiesc ceva.
Ajungem la Mc şi, după ce am intrat, am văzut că se uita lumea ciudat la mine, dar m-am gândit că se uită aşa cum se uită orice om când cineva necunoscut intră în local. Stând la coadă, Cristian mă întreabă dacă m-am dat cu ceva pe faţă. Eu, simţindu-mă deja super ciudat, i-am zis că nu, că m-am bronzat, iar el a îngânat un “aha” puţin îndoielnic. M-am dus să mă aşez la o masă şi, tot aşteptând, aud dintr-o dată discuţie între nişte tipi mai “maro” care aşteptau şi ei la coadă, eu având un auz destul de dezvoltat:
-Bă, e o fată la o masă. Bă, e neagră.
-Cum, bă, neagră?
-Neagră, bă, frate, uită-te!
-Nu mă uit, bă, mi-e frică.
Mda, şi cam aici m-am prins eu că este vorba despre mine.
Vine şi Cristian la masă, mie deja îmi venea să plâng, m-am uitat la el, el s-a uitat la mine cu o faţă de-aia de nevinovat, şi îmi spune că i-a fost ruşine să-mi spună, dar am faţa neagră. Mă bufneau şi râsul şi lacrimile în acelaşi timp. Am luat toţi McPuişorii şi cartofii la pachet, şi ne-am urcat în maşină, unde am început să mă şterg nevrotic pe faţă de “funingine”, aşa cum a descris Cristian pudra mea.
Evident, am început să fac scandal că de ce m-a lăsat să mă fac de râs, iar răspunsul lui a fost ceva de genul că a crezut că e o nouă modă şi că eu sunt conştientă, iar pe el îl interesează să fiu fericită.
Au urmat 2 minute de tăcere în care eu am continuat să-mi şterg faţa, iar el mânca din cartofi cu frica pisicii care a furat puiul de pe masă şi ştie că urmează să fie pedepsită. După cele 2 minute, am început să ţip iar în legătura cu felul în care m-am făcut de râs, iar el, după ce m-am descărcat, nu a zis decât că îi pare bine că am revenit la normal, după ce îmi ştersesem faţa şi aveam iarăşi tenul meu, bronzat, dar nu “cărbune”.
Am fost tristă, dar, după vreo 10 minute, stând în parcare la Aqua Magic, parc acvatic situat chiar la intrare în Mamaia, toată tristeţea s-a rispit când a început să cânte în surdină, el, unicul, magnificul, briliantul României, evident, Florin Salam. N-ai cum să fii trist într-o asemenea atmosferă, îţi moare şi ultimul neuron, aşa că nu mai simţi nimic, de-aia e atâta voioşie la petrecerile cu manelele. Ăia nu simt nimic.
Dar, povestea mea nu este despre cocalari. Povestea mea este despre cum am arătat eu ca o piţipoancă proaspăt ieşită de la solar sau din mină, timp de o oră, şi despre cum s-a râs de mine. Acum râd, dar aseară a fost prăpădul de pe lume. Dar, cum eu nu sunt orice “piţipoancă”, ci sunt o piţipoancă cu blog, profit de treaba asta ca să transform ridicolul în zâmbet.

Acum, dacă mai aveţi răbdare 1 minut, vă mai povestesc o întâmplare tot tipic piţiponcească, de pe vremea când aveam aproape 14 ani, în vara anului 2010.
Era o seară de iulie şi, undeva pe la ora 19, trebuia să fiu în Mangalia pentru o ieşire “cu fetele”. Aranjată tun, pantaloni scurţi, platforme, maieu alb, la fel de bronzată ca acum, însă cu nuanţa de pudră potrivită, am plecat spre staţie. Cum tehnologia în materie de telefoane încă se limita la Nokia cu şină sau clapă, eram şi eu mândra deţinătoare a unui Nokia cu şină, bleu cu argintiu. Pfuai, şi ce mă mai mândream cu el. Atât de mult că butonam non-stop, chiar şi în timpul mersului. Şi, cum mergeam eu ţanţoşă pe stradă, spre staţie, cu tocuri şi pletele-n vânt, nu văd că deraiasem de pe trotuar în iarbă şi POC!, impactul cu ditamai panoul pe care scria “Salvaţi delfinii” a fost inevitabil. Că ăla era din lemn şi mă durea de muream, asta era una, dar că m-a văzut toată lumea care se întorcea de la plajă în plin sezon, asta e altceva. Cred că asta m-a durut şi mai tare.

Cu siguranţă că dacă mi-aş scotoci prin amintiri, aş mai găsi ceva demn de povestit în contextul ridicolului. Dar, pentru moment, sper că v-am amuzat cu păţaniile mele şi, evident, aştept să mă amuzaţi şi voi pe mine. 🙂

Advertisements

28 thoughts on “Haz de necaz

  1. Beyy, mai penibili sunt cei de la volan care cu ochii pe bronzul tau nu vad ca au schimbat banda de mers :))) Sorry pentru pudra. 😛

    Like

      1. Marie, de cate ori reiau postarea, rad ca apucata, zau, ca-mi pare rau ca nu te-am vazut cand ai plecat aseara. :)))) Momentul cand ala spune ca i-e frica sa se uite e… din Stan si Bran. :)))

        Liked by 1 person

  2. Ar fi culmea să vezi de azi numai feţe negre. Că moda asta se instituie cât ai zice: bronz 😀 😀 😀
    Hai că ăia din Mc au şi uitat deja, nu-i o problemă. L-ai iertat pe Cristian sau e tot pedepsit?

    Liked by 1 person

    1. Doar la schimb, sa ne bucuram si noi ambele amandoua ca poate in vreo zi ti-ai pus pantalonii invers sau ciorapi de culori diferite sau te-ai barbierit pe jumatate de fata sau te-ai plimbat cu amprente de ruj pe fata prin oras. 😛 :))) Maria face variante, si eu imi fac de cap pe blogul ei. 😀

      Like

      1. Nuuuu… nu-i ok așa. De întâmplat, s-au întâmplat, dar sunt ne-povestibile. Deci nu risc să stârnesc curiozități. Pe când Maria ne-a povestit despre asta. Așa că…

        Like

    1. Cu siguranţă că aş fi avut like-uri, dar, din fericire, momentul nu a fost imortalizat decât în amintirea mea şi a celor care m-au văzut.
      Cum răspunsul meu este puţin întârziat, eu vă urez direct noapte bună! 🙂

      Like

  3. Ce-mi place povestea! Se mai intimpla si din astea,fii linistita,nu esti singura cu astfel de patanii.Pupici cu drag,Maria. ❤ ….nu ma pot opri din ras….:)))))))

    Liked by 1 person

  4. 🙂 🙂 🙂 Julyyy, fata are încredere în tine şi tu nu-ţi schimbi ochelarii? 🙂 🙂
    Scuze Maria, dar nu râd de tine ci de mine. Şi fiică-mea are încredere în mine atunci când vine vorba de..vopsele, dar să-ţi spun un secret, sunt cam pe nicăieri când vine vorba de ele. 🙂 🙂

    Liked by 1 person

    1. După întâmplarea asta, July nu mai are voie să cumpere nimic ce ţine de cosmetice. Nu de alta, dar nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar mai putea întâmpla.
      Totuşi, la vopsele am încredere în ea, că, oricât de dereglată i-ar fi vederea, negrul tot negru rămâne.

      Liked by 1 person

  5. :)))) Auzi ,da’ daca esti bronzata asa misto, la ce amar ti-ai mai pus pudra? (intreb pe bune,ca io n-am folosit in viata mea,nici pudra nici fond de ten si nu ma pricep).
    Acu vre-o luna venise o prietena cu copiii in vizita si al mic urla cit il tineau plaminii,ca ii ies dintii. Si ma intreaba tanti asta citi dinti are deja. Su eu zic 8, 4 sus si 2 jos. Si prietena mea zice “so, you mean 6″. Ma uit la ea mirata si zic: ” yeah 6, 4 up and 2 down”. Incepe sa rida si zice : you said 8.
    Acuma, in my defense eram treaza de la 5 cu copilul tipator. Asa ca am pus de-o cafa mare si tare ,ca mai aveam mult pina venea ora de culcare. :)))

    Liked by 1 person

    1. Nu-mi place să ies din casă nemachiată, plus că pudra are rolul de a armoniza culoarea tenului şi de aceea o folosesc. Însă, după întâmplarea de aseară, cred că mă voi detaşa o perioadă de tot ce ţine de fond de ten şi pudră.
      Cât despre întâmplarea cu dinţii, se vede de la o poştă spiritul de afaceri. Being a mom is, indeed, one of the most difficult and challenging jobs in the world. But, as I see it, you are great so keep up the good work!

      Like

      1. ah, nici io nu (prea) ies nemachiata dar n-am folosit in viata mea fond de ten /pudra. I guess ca sunt norocoasa sa am un ten ok, maybe? Nu stiu, singurul lucru care il folosesc e concealer pt cearcane, mai ales acuma de cind ma tine teroristul treaza 😛
        Imi amintesc ca aveam o profa de bio la scoala si era foarte mindra si cocheta tipa, mereu era la ultima fashion, ultimul trend in coafura, etc etc. Si intr-o zi era plina de ruj pe dinti ( si cind zic plina, I mean it, nu stiu daca a pus tot tubul de ruj cind a plecat de acasa sau ce lol) . Si asa ridea ea in stinga si in dreapta…si toti se uitau la ea si nu ziceau nimica ,rideau pe sub mustati. Si desi era nesuferita, mi s-a facut mila de ea si m-am dus io si am tras-o deoparte si i-am zis . S-a facut rosie ca sfecla la fata LOL Dar de multumit nu mi-a multumit. Ei, fie sanatoasa 🙂

        Liked by 1 person

  6. Mi-ai adus aminte de o întâmplare, destul de recentă. :)) Eram eu cu frate-miu în mall, iar când să ieşim afară *poc*, s-a izbit de geamul uşii rotative. Aşa, ca în desene, cu mâinile în sus, de parcă s-ar fi lipit de el. Noi eram deja pe jos de râs, dar să vezi cum a început tot mall-ul să râdă de el, cu hohote. :)) Nici acum nu mă pot abţine să nu zâmbesc.

    Liked by 1 person

  7. In urma cu muuulti ani m-am dus cu prietena la Mc, moarte de foame si de sete. Am mancat pe nerasuflate, am dat pe gat doua pahare de cola rece-rece si prietena s-a dus la toaleta. Eu am rams singura la masa . Si vine un tip tinerel si dragutel, tot un zambet, si ma intreaba daca-i liber scaunul din fata (voia scaunul, nu voia sa stea cu mine, sa ne intelegem!). Eu zambesc, deschid gura sa zic ca-i ocupat si… scap cea mai exploziva ragaiala pe care am auzit-o in viata mea!! cred ca s-au zgaltait si ferestrele. 🙂 Asta a fost fooorte penibil dar faptul ca vreun sfert de ora nu m-am putut opri din ras a fost si mai penibil. 🙂

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s