Arta de a şti să fii om

Într-o epocă în care până şi tehnologia este “deşteaptă”, omul a căpătat tendinţa de a se supraevalua din punct de vedere intelectual, fie din motive sociale, cum este popularitatea pe site-urile de socializare, fie din motive agenare.

Termenul de “înţelepciune” a devenit un clişeu şi, din nefericire, îl utilizăm cu multă nonşalanţă.

Să fim cu toţii, oare, înţelepţi?

Dar la ce ne referim când spunem despre noi că suntem înţelepţi?

Noi, oamenii, avem o tendinţă extrem de greşită de considera că deţinem adevărul absolut, tocmai de aceea, în discuţii contradictorii, devenim agasanţi: nu ne place să fim contrazişi pentru că acest lucru ne răneşte ego-ul.

Tot noi, oamenii, în suficienţa noastră, avem impresia că, odată cu vârsta, devenim mai înţelepţi, pentru simplul fapt că, ei bine, înaintăm în vârstă şi credem că, prin acest proces, automat, devenim cu toţii nişte mici Platon.

Ce nu înţelegem tot noi, aceiaşi oameni, este faptul că vârsta este doar un număr care nu ne defineşte în alt fel decât fizic şi, dacă suntem norocoşi, poate nici chiar din punctul ăsta de vedere. Ne încăpăţânăm să ne croim întreaga viaţă în jurul vârstei pe care o avem, mai ales în ceea ce priveşte procesul de socializare.

Din nefericire, acest aspect ia, de multe ori, turnuri negative, pentru simplul fapt că omul, în concepţia sa, consideră că este mult prea bun pentru a purta conversaţii cu persoane mai mici ca vârstă, tratându-le cu superficialitate. Probabil acesta este şi unul dintre motivele pentru care foarte multe mămici, în ignoranţa lor, îşi alintă copiii prin rostirea stâlcită a cuvintelor, neconştientizând că acel copil este o persoană, nu un animal, şi că toată tărăşenia aia nu face decât să-l afecteze din punct de vedere psihic şi verbal. Totodată, avem tendinţa de a trata absurd conversaţiile cu copiii şi modul în care ne comportăm faţă de ei pentru că avem impresia că “sunt copii, nu înţeleg ei”. Ei bine, această percepţie spune multe nu doar despre faptul că a înainta în vârstă nu înseamnă a deveni automat înţelept, ba din contră, de multe ori, înseamnă îngrădirea orizonturilor, o limitare a sentimentelor şi concepţiilor.

Consider mult mai înţelept un copil care răspunde unui adult agasant printr-un zâmbet, decât un adult care răspunde răutăcios unui copil. Totodată, consider mult mai înţelept un copil care pune întrebări, decât un adult care ştie doar să dea ordine.

De asemenea, îl consider înţelept pe acel om care poartă în suflet câte un zâmbet pentru fiecare, indiferent de vârstă sau poziţie socială, căci, din nefericire, această aparentă înţelepciune a oamenilor, care apare cu cât înaintează în vârstă, este dată şi de aspectul financiar. Avem impresia că banii ne fac atotştiutori, supremi, pentru că, într-adevăr, trăim într-o societate în care banul a devenit intermediar între necesitate şi plăcere, aspecte esenţiale care ne ghidează cursul vieţii. Însă bunurile noastre cele mai de preţ sunt conştiinţa şi sufletul. Ele trebuie să comunice negreşit, indiferent de poziţia socială pe care o avem.

Cea mai mare parte a înţelepciunii noastre stă în suflet. Nu putem spune despre un om rău că este înţelept, ar fi un paradox. Sufletul este cel care ne defineşte fiinţa, iar el nu ştie ce este aceea vârstă. A şti să-l ghidezi pe calea cea bună, asta se cheamă a fi înţelept. Sufletul este rădăcina întregii noastre existenţe, iar conştiinţa este floarea a cărui colorit este dat de atributele spiritului. Însă ce este înţelepciunea, dacă nu un termen pentru a desemna, până la urmă, arta de a şti să fii om?