Arta de a şti să fii om

Într-o epocă în care până şi tehnologia este “deşteaptă”, omul a căpătat tendinţa de a se supraevalua din punct de vedere intelectual, fie din motive sociale, cum este popularitatea pe site-urile de socializare, fie din motive agenare.

Termenul de “înţelepciune” a devenit un clişeu şi, din nefericire, îl utilizăm cu multă nonşalanţă.

Să fim cu toţii, oare, înţelepţi?

Dar la ce ne referim când spunem despre noi că suntem înţelepţi?

Noi, oamenii, avem o tendinţă extrem de greşită de considera că deţinem adevărul absolut, tocmai de aceea, în discuţii contradictorii, devenim agasanţi: nu ne place să fim contrazişi pentru că acest lucru ne răneşte ego-ul.

Tot noi, oamenii, în suficienţa noastră, avem impresia că, odată cu vârsta, devenim mai înţelepţi, pentru simplul fapt că, ei bine, înaintăm în vârstă şi credem că, prin acest proces, automat, devenim cu toţii nişte mici Platon.

Ce nu înţelegem tot noi, aceiaşi oameni, este faptul că vârsta este doar un număr care nu ne defineşte în alt fel decât fizic şi, dacă suntem norocoşi, poate nici chiar din punctul ăsta de vedere. Ne încăpăţânăm să ne croim întreaga viaţă în jurul vârstei pe care o avem, mai ales în ceea ce priveşte procesul de socializare.

Din nefericire, acest aspect ia, de multe ori, turnuri negative, pentru simplul fapt că omul, în concepţia sa, consideră că este mult prea bun pentru a purta conversaţii cu persoane mai mici ca vârstă, tratându-le cu superficialitate. Probabil acesta este şi unul dintre motivele pentru care foarte multe mămici, în ignoranţa lor, îşi alintă copiii prin rostirea stâlcită a cuvintelor, neconştientizând că acel copil este o persoană, nu un animal, şi că toată tărăşenia aia nu face decât să-l afecteze din punct de vedere psihic şi verbal. Totodată, avem tendinţa de a trata absurd conversaţiile cu copiii şi modul în care ne comportăm faţă de ei pentru că avem impresia că “sunt copii, nu înţeleg ei”. Ei bine, această percepţie spune multe nu doar despre faptul că a înainta în vârstă nu înseamnă a deveni automat înţelept, ba din contră, de multe ori, înseamnă îngrădirea orizonturilor, o limitare a sentimentelor şi concepţiilor.

Consider mult mai înţelept un copil care răspunde unui adult agasant printr-un zâmbet, decât un adult care răspunde răutăcios unui copil. Totodată, consider mult mai înţelept un copil care pune întrebări, decât un adult care ştie doar să dea ordine.

De asemenea, îl consider înţelept pe acel om care poartă în suflet câte un zâmbet pentru fiecare, indiferent de vârstă sau poziţie socială, căci, din nefericire, această aparentă înţelepciune a oamenilor, care apare cu cât înaintează în vârstă, este dată şi de aspectul financiar. Avem impresia că banii ne fac atotştiutori, supremi, pentru că, într-adevăr, trăim într-o societate în care banul a devenit intermediar între necesitate şi plăcere, aspecte esenţiale care ne ghidează cursul vieţii. Însă bunurile noastre cele mai de preţ sunt conştiinţa şi sufletul. Ele trebuie să comunice negreşit, indiferent de poziţia socială pe care o avem.

Cea mai mare parte a înţelepciunii noastre stă în suflet. Nu putem spune despre un om rău că este înţelept, ar fi un paradox. Sufletul este cel care ne defineşte fiinţa, iar el nu ştie ce este aceea vârstă. A şti să-l ghidezi pe calea cea bună, asta se cheamă a fi înţelept. Sufletul este rădăcina întregii noastre existenţe, iar conştiinţa este floarea a cărui colorit este dat de atributele spiritului. Însă ce este înţelepciunea, dacă nu un termen pentru a desemna, până la urmă, arta de a şti să fii om?

Advertisements

11 thoughts on “Arta de a şti să fii om

  1. Să încep cu ceva neînţelept, asta aşa, că taman citisem “năzdrăvăniile” unui imberb din showbiz-ul autohton. Vasăzică (şi sunt de acord cu asta) părinţii greşesc când îşi alintă copii cu cuvinte stâlcite, dar oare, nu la fel de grav este -dacă nu mai grav – când adulţii, chipurile din iubire, se alintă cu siropoşenii mai mult decât idioate?
    Altfel, zice Scriptura că “unde este multă înţelepciune este şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa îşi sporeşte suferinţa”. Iar în alt loc spune aşa: “înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; pedeapsa celui nebun e nebunia. Inima celui înţelept dă înţelepciune gurii lui şi pe buzele sale sporeşte ştiinţa.”
    Zi minunată să fie la voi, Maria!
    p.s Ierată-mi fie lipsa de înţelepciune de la această oră.

    Liked by 2 people

    1. Bună dimineața!
      Cred că acele siropoșenii nu reprezintă decât efectul traumatic al alintăturilor din copilărie, altfel nu îmi pot explica lipsa de imaginație din cadrul unor astfel de relații de comunicare.
      Scriptura mai spune și că “fericiți cei săraci cu duhul”, fapt cu care sunt întru totul de acord. Cu cât cunoaștem mai puține, cu atât suntem mai fericiți. A conștientiza, a ști, a deschide ochii și a privi realitatea așa cum este, înseamnă tristețe pentru că, așa cum a spus Dostoievski, “suferința și durerea sunt întotdeauna obligatorii pentru o conștiință largă și o inimă profundă”. Eu consider că atât fericirea, cât și tristețea, sunt niște constante ale vieții omului, făcând parte din esența noastră, însă ele sunt, de asemenea, o alegere, așa cum și a fi bun este tot o alegere. Totul este arbitrar, important este să învățăm să facem alegerea corectă.
      O zi minunată și dumneavoastră!

      Like

      1. Mie cele mai idioate adresari intre adulti sunt cele in care isi spun unul altuia,,mama”, ,,tata”, preluand adresarea copilului. Cum iti suna sa-ti spuna sotul, iubitul, tatal copilului tau,, Mami, ce sexi esti in bikini rosii!”! :))))

        Liked by 1 person

  2. Da, am vazut copii carora anii le-au adaugat intelepciune pentru ca au avut alaturi parintii, copii care s-au pierdut pentru ca parintii nu au stiut sau nu au vrut sa ,,raspunda” intrebarilor copiilor. Ti-aduci aminte de Marina si ,,barza” si cum s-a stricat viata acestei fete pentru ca parintii au refuzat sa vada ca fetita a crescut. Si da, ai dreptate, sufletul si constiinta sunt cele doua mari comori date omului.

    Liked by 2 people

    1. Exact, comunicarea este cel mai mare factor de influență în dezvoltarea unui copil. Dacă îi vorbești în păsărească, evident că acel copil nu va înțelege nimic concret și va acționa după cum consideră de cuviință, nu după cum este corect. Dacă nu îi vorbești deloc, să nu te mire că la bătrânețe te va inchide într-un azil și îți va aplica același tratament.
      Nu îți face griji, eu am cei mai mișto părinți din lume. Nu-i așteaptă niciun azil, doar excursii prin Europa! :)))

      Liked by 2 people

  3. Mi-a placut articolul, Maria! Am intrat sa te salut si sa te imbratisez,draga mea.Iti doresc o seara frumoasa si relaxanta,multa bafta in continuare si un buchet de ganduri senine din partea mea.Arta de a fi om nu este usoara si se invata,parerea mea. ❤

    Liked by 1 person

    1. Bună dimineața, dragă doamnă!
      Mă bucur că v-a plăcut articolul și da, aveți dreptate. Arta de a fi om este cea mai grea dintre disciplinele de studiu! 🙂
      O zi minunată vă doresc!

      Like

  4. Mno, știi că dacă-mi vezi numele pus moț în capul unui comentariu urmează o opinie nițel contrară uneia sau mai multor dintre ideile cuprinse în postarea ta, nu ? 🙂 Sper că ești deja obișnuită cu asta.
    Dar. Însăși definiția din DEX a cuvântului „înțelepciune” vine să contrazică afirmația ta cum că „Tot noi, oamenii, în suficienţa noastră, avem impresia că, odată cu vârsta, devenim mai înţelepţi (…)”. Și asta pentru că, așa cum spune și Dex-ul, înțelepciunea nu are vreo legătură cu IQ-ul fiind mai degradă un soi de verișoară a experienței. Ori cu experiența nu te naști. Experiența e un atribut exclusiv al trecerii prin viață. Și chiar devii mai înțelept odată cu înaintarea în vârstă tocmai pentru că poți fi pus la un moment dat în fața unei alegeri, într-o situație identică cu una dintr-un trecut mai apropiat ori mai îndepărtat. Și-atunci e suficientă o simplă rememorare : „Măi, cum am făcut atunci ? Ce decizie am luat, ce am ales ?”. „Păi am făcut așa ?”. „Și a fost bine ?”. „Da !”. „Atunci voi proceda la fel”. SAU : „Am ales AȘA și a fost nașpa. Acum e clar că acea decizie nu a fost una bună așa că acum voi proceda ALTFEL”. Asta, draga mea Maria, este înțelepciune. Abilitatea de a nu repeta o greșeală anterioară. Așa că, DA !, devenim mai înțelepți odată cu vârsta. Aaaa…, cu inteligența e o altă poveste. Cunosc „n” cazuri care, la un moment dat, s-au plafonat. Din diferite motive au ales să nu mai „evolueze” intelectual. Comoditate, suficiență, dotare genetică spre performanță intelectuală limitată, etc. Inteligența nu are nimic a face cu numărul anilor. Însă înțelepciunea, da.

    Liked by 1 person

    1. Uite ca mi-ai luat-o inainte. Cam acelasi lucru vroiam si eu sa zic. Cu virsta vine experienta. Si cu experienta ( in teorie) vine intelepciunea. Acuma, ca nu toata lumea invata din greseli si experiente, e partea a doua :)))

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s