Paştele inteligenţilor

Nu am fost niciodată un om al cuvintelor mari, dar, atunci când scriu, vorbesc, urez sau, pur şi simplu, mă adresez cuiva, ştiu că mi-am rupt clipe din viaţă pentru a transmite ceea ce am avut de spus şi consider că, atâta timp cât intenţia mea a fost de bun-simţ, nu văd de ce ai lua-o în derâdere.

Zilele acestea am realizat până unde poate ajunge nivelul de autosuficienţă şi de superficialitate al unora dintre noi, prin prisma sărbătorii şi, mai ales, a urărilor ce caracterizează această perioadă.

Consider că respectul nu este ceva ce se câştigă, ci este mereu acolo, doar că, în funcţie de circumstanţe, creşte sau scade. De aceea, prin prisma acestei sărbători, am realizat încă o dată cât de mult ne lipseşte acest respect, sinonim de altfel şi cu bunul-simţ.

Mi-am dat seama zilele acestea cât de mult preţ punem pe cuvinte, şi prea puţin pe intenţii, pe fapte. Aşa cum este şi normal, fiecare dintre noi le-am urat celor dragi, cunoscuţilor, prietenilor de pe Facebook, de pe blog, câte ceva în spiritul sărbătorii şi care să le aducă aminte cât de mult îi preţuim. Din păcate, nu toată lumea are darul de a se exprima în cuvinte mari, iar unii au ales să recurgă la clasicele mesaje luate cu copy-paste-ul de pe net, alea cu “Fie ca…” de care cu toţii ne ferim şi pe care le tratăm superficial, cu veşnica reacţie: “Ia uite-l bă şi p-ăsta, altceva nu l-a dus capul să scrie”. V-aţi gândit vreodată să priviţi şi din perspectiva celui care scrie acel mesaj, într-adevăr, super plictisitor, lipsit de originalitate, dar care poate că ascunde un mesaj mult mai important decât cel aparent transmis, şi anume faptul că acel om, pe care putea foarte bine să-l doară în fund de tine şi să nu-ţi ureze nimic, a ales totuşi să îţi scrie chiar ţie, aceluia care, după ce i-ai citit mesajul, ai început să-l iei în derâdere?

Nu am înţeles niciodată tendinţa aceasta de a batjocori tot ce considerăm că este sub nivelul nostru de inteligenţă. Parcă inteligenţa aia, bat-o vina, se caracteriza prin adaptare, prin empatie, prin înţelegere, bun-simţ,  caracteristici care nu reies din reacţiile anumitor persoane la vederea unor astfel de urări. Vorba cuiva, au fost mai multe statusuri care criticau acest tip de mesaje, decât mesajele în sine. Poate că ar trebui să căutăm mai mult în fapte, şi nu în vorbe.

De altfel, dacă iepuraşul vine de “Paşte” sau de “Paşti”, este o chestiune extrem de insignifiantă, iar la persoanele care împart mai multă ortografie decât zâmbete, poate că ar trebui să nu mai vină deloc.

Aşa cum mi-a spus cineva drag mie zilele acestea, lumina din noi nu constă atât în credinţă, în smerenie, cât în felul de a fi al fiecăruia. Un zâmbet, un cuvânt cald, o faptă bună, acestea sunt particulele de lumină care dau strălucire fiecăruia dintre noi, şi, deşi ele ar trebui să ne însoţească pe tot parcursul anului, nu doar de sărbători, poate ca măcar, în astfel de perioade, ar trebui să lăsăm heităreala de prost gust la o parte şi să ne bucurăm de faptul că ne aflăm în gândurile celorlalţi, pe care, deşi ne transmit cele mai bune gânduri, alegem totuşi să îi batjocorim, pentru că aştia suntem noi, români, şi fiecare dintre noi crede că este mai inteligent decât celălalt.