Sufletul de copil şi lectura

Eram clasa a V-a şi ţin minte cât de fericită am fost în ziua în care mama mea s-a întors de la muncă şi mi-a adus o pungă plină de cărţi pe care o colegă i le dăruise pentru mine, cunoscându-mi pasiunea pentru citit. Cred că acea pungă era, de fapt, un sac, pentru că primisem întreaga colecţie de cărţi de Jules Verne, în jur de 12 volume, datând de pe undeva de prin anii de glorie ai naţional-comunismului. Cât m-am mai plimbat prin cărţile respective, “De la Pămând la lună”, iar apoi undeva pe la “20000 de leghe sub mări”. Mai erau prin sacul respectiv şi “Cuore-inimă de copil” a lui Edmondo de Amicis, nemuritoarele “Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru, “La Medeleni” a lui Ionel Teodoreanu, “Laleaua Neagră” a lui Dumas-tatăl, şi câte şi mai câte cărţi ale copilăriei, cărţi care mi-au dezvoltat pasiunea pentru lectură şi pe care “le-am devorat” până la ultima filă. 

În clasa a VI-a l-am descoperit pe Victor Hugo, odată cu deubutul colecţiei de la Adevărul, iar vacanţa de iarnă din acel an a fost marcată de plimbarea prin Parisul lui Quasimodo (Notre-Dame de Paris). Mi-a luat 2 săptămâni să citesc acea carte, însă au fost 2 săptămâni de neuitat. După 7 ani, în intervalul de timp în care am citit povestea Cocoşatului, am ajuns să citesc în jur de 5 cărţi, iar iubirea faţă de lectură continuă să crească. kids-reading-in-library

Şi acum, după o astfel de introducere, să trec şi la subiectul principal. Am dat acum câteva zile peste o lista de lecturi suplimentare pentru clasele V-VIII pe pagina de Facebook a unui cadru didactic.

Vreau să vă spun că lista respectivă pur şi simplu m-a întristat enorm şi m-a făcut să realizez de unde s-a născut această atitudine superficială a elevilor vis-a-vis lectură. Sunt de acord cu recomandarea cărţilor, însă, ca şi cadru didactic, ai obligaţia de a te conforma specificului vârstei copiilor, nu să le recomanzi ce ţi-a plăcut ţie să citeşti la 40 de ani. Voi începe direct cu ce era mai rău pe lista respectivă: PAULO COELHO. S-a ajuns ca în şcoli să se recomande Paulo Coelho, un autor pe care eu îl încadrez categoriei comerciale şi lipsite de orice beneficiu cultural pentru mine, un cititor înrăit. Cărţile lui Paulo Coelho recomandate erau “Alchimistul” şi încă una al cărui nume nu mi-l amintesc, pentru că eu nu citesc aşa ceva. Pe “Alchimist” l-am citit când începuse să fie la modă Coelho, undeva pe când aveam vreo 14 ani. Nu mi-a plăcut atunci, probabil pentru că după ce îl citisem pe Eliade, era ca şi cum aş fi făcut trecerea de la ciocolată Heidi sau Milka la ciocolată “Laura”, lăsându-mi în gură un gust neplăcut.  În viitor, având în vedere ce a ajuns să se recomande în listele de cărţi suplimentare, vom ajunge să recomandăm şi “Suge-o Ramona” (nu, nu am citit-o, nu o voi face) sau “Fluturii” lui Irina Binder. De ce să nu devină obligatorii, până la urmă? Şi că tot recomandăm astfel de truisme, să facem din pagina lui Tony Poptămaş noua Wikipedia, dacă tot ne plac platitudinile.

Următoarea recomandare pe care o consider cu totul nepotrivită pentru gimnaziu a fost cartea lui Hermann Hesse, “Jocul cu mărgele de sticlă”, pe care eu o încadrez în aceeaşi categorie cu lecturarea “Romanului adolescentului miop” (menţionată, de asemenea, în respectiva listă) a lui Eliade, cărţi care deşi au ca principal subiect viaţa de elev,  consider că necesită o bază a lecturii extraordinar de bine fundamentată înainte de a le aprofunda. Nu oricine poate empatiza cu gândurile personajelor din aceste cărţi şi nu oricine poate înţelege ceea ce implică acţiunea prezentată în cele două. Dacă mie cartea lui Eliade mi-a schimbat modul de a privi lucrurile şi m-a ajutat să mă cunosc mai bine şi să înţeleg mai multe, elevilor din ziua de azi a căror bază literară principală e alcătuită din statusurile de pe Facebook, cu siguranţă că li se va părea o carte plictisitoare şi lipsită de orice sens, şi Eliade, din geniu va ajunge să fie numit “drogat” sau “nebun” (părerea unei colege după ce a citit “La Ţigănci”). Deci, dacă tot recomandăm cărţi, să o facem astfel încât toată lumea să priceapă ceea ce se întâmplă în ele, pentru că, oricât ne-am amăgi, în colectivele de elevi nu există egalitate intelectuală, dacă o pot numi aşa, orişice s-ar spune. Unii pot pricepe mai multe, alţii mai puţin, iar Eliade şi Hermann Hesse chiar nu pot fi înţeleşi de toată lumea, mai ales atunci când vârsta ta nu depăşeşte 14 ani şi nu ai citit altceva decât ce impune programa şcolară.

Alte cărţi de pe respectiva listă mai erau “Să ucizi o pasăre cântătoare” (despre care v-am vorbit şi eu aici), “Bună dimineaţa băieţi” şi “Cişmigiu & Comp.” de Grigore Băjenaru, “Maitreyi” a lui Mircea Eliade (după părerea mea, cea mai accesibilă dintre toate cărţile lui Eliade), “Elevul Dima dintr-a şaptea” de Mihail Drumeş şi, tot de acelaşi autor, “Invitaţia la vals”. Şi acum vine iar hopul pentru că, cea din urmă, deşi este o carte frumoasă, având o poveste totuşi tristă, nu este o carte pentru gimnaziu prin acţiunea pe care o are. Da, pare simplă, el se îndrăgosteşte de ea, se iubesc, se căsătoresc, ea îl înşeală, el nu ştie, ea moare, şi totul se sfârşeşte. Dar, tocmai, această simplitate nu-mi inspiră nimic edificator pentru culturalizarea şi formarea copilului. Din punctul meu de vedere, “Invitaţia la vals” este o carte pe care aş recomanda-o cuiva care chiar nu are altceva mai bun de citit. Însă la vârsta la care imaginaţia nu are limite, cu siguranţă nu aş recomanda această carte.

Ce m-a durut cel mai tare a fost să văd lipsa de pe respectiva listă a unor cărţi precum “Cireşarii” lui Constantin Chiriţă, după părerea mea, cea mai minunată carte pentru tineri din literatura română, “Toate pânzele sus!” a lui Radu Tudoran, la fel, o carte care ar trebui să fie nelipsită din portofoliul de lectură al unui cititor tânăr, “La Medeni” a lui Ionel Teodoreanu lipsea, de asemenea, deşi tind să cred că se află pe lista de lecturi OBLIGATORII (scris cu majusucule pentru a fi citit la fel de impunător precum sună), alături de veşnicele “Amintiri…” ale lui Creangă, probabil printre singurele cărţi din literatura noastră citite de majoritatea copiilor. Tot pe lista cărţilor pe care aş fi vrut să le văd pe respectiva listă mai sunt şi cele despre care v-am vorbit în introducere, cele ale lui Jules Verne, Victor Hugo, Edmondo De Amicis şi mulţi alţii, care, prin cărţile pe care le-au scris, au dat viaţă veşnică farmecului copilăriei.

HP0040

Lectura nu se impune, lectura se oferă, iar cum în mintea unui adolescent, viaţa capătă nuanţe atât de schimbătoare de la o zi la alta, de ce să nu îi oferim nuanţe apropiate sufletului său încă de copil, şi nu pe acelea fade şi lipsite de culoare ale unor autori truişti precum Coelho? De ce să nu-l plimbăm mai întâi prin “Castelul fetei în alb”, iar apoi în jurul lumii cu Jules Verne? De ce alegem să-l plictisim atunci când trece prin cea mai frumoasă etapă a vieţii lui? Ca profesor, îndrumă-l spre nuanţele cele mai vii pentru că platitudinile lui Paulo Coelho sunt uitate după 1 minut, pe când o iubire ca cea dintre Lucia şi Ursu, “faimoşii cireşari”, rămâne veşnic vie în sufletul copilului cititor.

 Vouă ce lecturi din copilărie sau adolescenţă v-au insuflat plăcerea de a citi sau, din contră, v-au diminuat-o?

Advertisements

17 thoughts on “Sufletul de copil şi lectura

  1. Mi-au placut Legendele Olimpului si cred ca le-am citit, si citit, si citit, cu aceeasi placere de 3 ori, cand eram in clasa a V-a. Cat despre profii care nu stiu ce sa recomande….spun doar ca nu au notiunile de baza ale didacticii si ale psihologiei scolare ori pur si simplu nu le pasa.

    Liked by 1 person

    1. Şi mie mi-au plăcut “Legendele Olimpului” şi le-am citit de 2 ori. Sunt minunate şi sunt accesibile tuturor categoriilor de vârstă.
      Aşa este, decât să recomanzi cărţi doar de dragul de a o face, mai bine nu o mai faci şi laşi copilul să descopere singur lectura, decât să îi strici avântul recomandându-i autori anodini precum Coelho.

      Like

  2. Spune-i lui July că mi-e dor de ea.
    Legat de subiect… îmi place să cred că profesorii îşi cunosc bine elevii şi ştiu ce să le recomande. Până la urmă, e şi Coelho un început. Tocmai că e la modă, va fi repede îmbrăţişată ideea ce a-l citi. Şi de acolo, cine ştie, mai e un pas până la alte nume sonore. Rezultatele de la olimpiadele naţionale mă fac să cred că avem mai mulţi elevi buni şi foarte buni decât vrem noi să credem 😉
    P.S. Există o carte cu titlul Suge-o Ramona? Serios?

    Liked by 1 person

    1. July ne urmăreşte din umbră, dar momentan timpul nu-i permite să mai stea pe-aici atât de mult pe cât ar vrea.
      Şi “legat de subiect”, ca să te citez, eu sunt de acord cu recomandarea cărţilor la modă, dar de ce Coelho şi nu cărţi nou-apărute şi care să se încadreze categoriei de vârstă pe care cei din gimnaziu o au? Cu ce îi ajută Coelho în stimularea imaginaţiei? Mai bine le recomanda “Twilight” sau altele de genul, dar Coelho?! Bleah!
      Da, avem copii extraordinari de buni, dar îţi spun din proprie experienţă că prea puţini au fost influenţaţi de profesori în pregătirea lor. Cei mai mulţi se pregătesc pe cont-propriu, iar profesorii doar le spun ce să înveţe. Profesorii care într-adevăr stau după program să îi pregătească pe elevii olimpici, merită tot respectul, dar te asigur că elevii care ajung la asfel de performanţe, ajung datorită lor, şi nu datorită celor pe care sunt nevoiţi să-i menţioneze pe foaia de examen ca “îndrumători”.
      Da, există o carte cu această denumire, şi mă mir că nu ai auzit de ea, având în vedere cât de populară este. N-am citit-o, dar place majorităţii şi, de-obicei, cărţile care plac majorităţii sunt cărţi fie cu umor de prost gust, fie cu scene deocheate expuse la modul obscen. Deci, zic pas Ramonei! :))

      Liked by 1 person

  3. Eu regret şi o să regret întotdeauna că părinţii (deşi mama citeşte destul de mult) sau profesorii n-au ştiut cum să mă convingă să pun mâna pe cărţi când eram mai mic. Regret că n-au ştiut cum să mă ademenească în lumea asta minunată a poveştilor. Am irosit atâta timp… Era mai captivant calculatorul. 😦 Abia acum vreo 2 ani am început să citesc. Până atunci doar foarte, foarte puţin. Dar, mai bine mai târziu decât niciodată. Deşi…
    În fine, cărţile mele preferate sunt “Crimă şi pedeapsă” de Dostoievski, “Mândrie şi prejudecată” de Jane Austen şi “Călătorie spre soare-apune” de U Ceng-en. Sunt mai multe, dar pe-astea le-am îngrămădit pe primul loc. Iar un volum care mi-a displăcut a fost “Pisica” de Georges Simenon. Am fost atras de titlu, dar m-a dezamăgit.

    Liked by 1 person

    1. Mai cunosc pe cineva care, la fel ca tine, este clasa a X-a şi tot de vreo 2 ani s-a apucat de citit serios, prin intermediul lui Stephen King. I-a plăcut atât de mult încât a luat toate cărţile lui la rând. Aşa că, ai dreptate, mai bine mai bine mai târziu decât niciodată, iar acel “deşi” nu îşi are locul. Eşti încă tânăr şi ai tot timpul din lume să citeşti tot ce vrei.
      Ai nişte cărţi preferate foarte de renume, deci felicitările mele. Pentru că, atunci când citeşti, nu poţi înţelege anumite cărţi pe deplin dacă nu ai o bază a lecturii bine dezvoltată, iar aceasta nu se poate construi decât prin lectura unor cărţi ca cele pe care le ai tu la categoria “preferate”. Deşi, mie, personal, nu mi-au plăcut “Mândrie şi prejudecată” şi “Emma” ale lui Jane Austen, dar o admir pentru cine a fost şi pentru moştenirea culturală pe care a lăsat-o.
      Hmmm… m-ai făcut curioasă referitor la “Pisica”, chiar e pe lista de must-read pe anul acesta. În cazul meu, singura carte pe care am abandonat-o a fost “Scarlett” de Alexandra Ripley, o continuare a celebrei cărţi a lui Margaret Mitchell, “Pe aripile vântului”. Bine, e mult spus continuare, e un fail, din punctul meu de vedere.
      Deci, se pare că uneori trebuie să avem şi voinţă în a face ceva, nu să spunem despre ceva că nu ne place, fără a încerca acel ceva. Aşa că felicitări pentru iniţiativa pe care ai avut-o atunci când te-ai decis să citeşti. Din păcate, tocmai asta este problema cu unii profesori, care nu înţeleg că unui copil nu-i poţi băga pe gât cărţi, ci trebuie să îl atragi spre a face asta sau, ca în cazul tău, să îl laşi să descopere pe cont propriu.

      Liked by 1 person

      1. E ciudat faptul că deşi am citit-o acum destul de multă vreme şi mi-a displăcut, povestea cărţii “Pisica” mi-a rămas întipărită în cap de parcă aş fi citit-o ieri. Iar alte cărţi care mi-au plăcut mi s-au şters mai mult sau mai puţin din memorie.
        Exact baza lecturii despre care vorbeşti vreau să mi-o construiesc. Mai am ceva de muncă, dar cu timpul cred că voi reuşi.
        Ceea ce-mi place cel mai mult la o carte este evoluţia personajelor, trăirile, emoţiile, sentimentele lor etc. şi modul în care autorul le-a conturat. Îmi place să trăiesc în lumea lor, să fiu acolo şi să empatizez cu ele. Probabil că din acest motiv mi-a plăcut atât de mult Mândrie şi prejudecată. Acţiunea pentru mine e pe locul 2, cu toate că şi aceasta este foarte importantă.
        De abandonat n-am abandonat nicio carte din câte mi-amintesc. Nici nu cred că mi-a oferit vreuna motive serioase să fac acest lucru.
        Cred că pentru a determina un copil să citească mai întâi trebuie să-l cunoşti foarte bine şi în funcţie de lucrurile care par să-l intereseze la acea vărstă fragedă, să-i fie citite sau recomandate cărţi pe gustul lui. Până la urmă, oricărui copil îi plac poveştile…

        Liked by 1 person

  4. Să mă gândesc…deși am citit cu mare plăcere toate cărțile acelea frumoase care nu le mai sunt recomandate tinerilor (de la Toate pânzele sus la Cireșarii) cartea aceea care m-a făcut sa descopăr plăcerea a citi este Cei trei muschetari a lui Dumas.

    Liked by 1 person

    1. Şi mie mi-a plăcut mult “Cei trei muschetari”, pe care desi nu am citit-o când eram copil, ci vara trecută, mi-a plăcut enorm, ca de altfel toate cărţile de Alexandre Dumas-tatăl pe care le-am citit ulterior.

      Liked by 1 person

  5. Eu nu am citit vreo cateva carti mentionate de tine aici si nici nu le-as citi vreodata …Nu te contrazic si nici nu vreau sa spun ca nu ai dreptate in acest articol. Din contra , am citit cu placere tot ce ai scris si iti dau dreptate , in mare parte. Insa , cred eu personal , nu toate cartile pot fi citite de alte persoane cu pasiunea cu care tu le-ai citit. 🙂
    Ma refer si la mine acum , la vremea copilariei mele , cand am citit intr-o noapte “Toate panzele sus” , dupa ce urmarisem cu disperare toate serialele ce se difuzau numai duminica dimineata ( era pe vremea comunismului , poate ai auzit de acele vremuri) , iar Ciresarii mi s-a parut cea mai plictisitoare serie de volume de aventuri posibila existenta vreodata. M-am apucat de Ciresari de vreo 3 ori si tot de atatea ori am abandonat-o.Pur si simplu copiii aia mi se par de mucava…
    Cu o intensa placere am devorat “Mirona” si “Panza de paianjen” ,pentru ca “Invitatie la vals” ( da , stiu , nu-s aceeasi autori) sa mi se para un fel de AcasaTV al acelor vremuri…Seria cartilor “Elevul Dima dintr-a VII-a” mi s-a parut cea mai frumoasa serie de carti citita de mine vreodata , atunci.
    “Cocosatul de la Notre-Dame” nu l-am citit , am vazut filmul si mi-a fost suficient , in schimb , “Pe aripile vantului” am citit de vreo 5 ori , daca numar bine ,iar filmul l-am vizionat tot de atatea ori.
    Ce vreau eu sa spun este ca fiecare citeste in ritmul sau , dupa cum intelege sau dupa cum povestea il atrage…Fiica mea nu citeste , are 11 ani si daca vreau sa o pedepsesc vreodata , o pun sa citeasca.Uraste cititul. A avut de citit , in vacanta de iarna , o carte recomandata de doamna ei diriginta , profesoara de romana , cartea “Povestea Umbrelor”.Nu stiu cine a scris-o , insa este o carte noua.Nu as fi crezut vreodata sa imi vad fiica in asemenea hal de absorbita de aceasta carte.Te rog sa ma crezi ca am umblat pe poante, ca sa nu stric mirajul.Si da , a citit-o pe toata , mi-a povestit rezumatul si a fost(ptiui sa nu se deoache) entuziasmata pur si simplu.
    Fiul meu citeste cum povestesti tu ca faci , este devorator de carti.
    Zic si eu ca , profesorii , se adapteaza zilelor noastre. Unii considera Eliade mult prea greoi. Dau iar un exemplu : la varsta tineretii am citit “Fratii Jderi” pe nerasuflate. Fiul meu nu suporta cartea si nimic din cele scrise de catre Sadoveanu. Bineinteles ca a citit pentru ca asa a trebuit , insa a facut tot posibilul sa ocoleasca recomandarea mea de a citi “Fratii Jderi”. In schimb , daca poti crede , a citit avid “Procesul de la Nurenberg”.
    Repet , nu te contrazic , nu zic ca nu ai dreptate ,insa consider ca recomandarile de lectura sunt putin personale si cred ca fiecare ar trebui sa citeasca , asta e clar , insa daca unuia ii place Cioran sau Eliade , nu inseamna ca trebuie sa ii placa sau sa citeasca “Mandrie si prejudecata” sau “Jane Eire”. 🙂
    Sper sa fi fost inteleasa ! 🙂

    Like

    1. Recunosc că în timp ce scriam articolul a vorbit cititorul înrăit din mine care îşi apără cu orice preţ agonisirea din bibliotecă şi care tratează subiectiv totul atunci când vine vorba de cărţi.
      Ştiu că nimeni nu este obligat să aibă acelaşi punct de vedere cu al meu, la fel cum nimeni nu este obligat să aibă aceleaşi gusturi cu ale mele. Dar, consider că pentru a dezvolta unui copil pasiunea pentru lectură, ar trebui să îi recomanzi cărţi care să se potrivească vârstei lui şi care să îi folosească la ceva. Ori mie, personal, Paulo Coelho nu mi se pare că ar avea vreun alt folos pentru cititorii săi în afara faptului că le oferă citate motivaţonale menite să le ridice (în aparenţă) stima de sine. Sunt de acord cu recomandarea cărţilor “la modă”, şi eu citesc aşa ceva, însă nu citesc orice carte nou-apăruta, ci doar acelea care îmi sugerează că au o poveste interesantă ori, încă o dată insist, cărţile lui Coelho nu au aşa ceva, şi tocmai de aceea am fost revoltată de recomandarea respectivei profesoare. Şi eu când eram în clasa a VI-a am citit seria “Twilight”, foarte la modă pe-atunci, însă povestea din respectivele cărţi a reuşit să îmi stimuleze imaginaţia de copil de 12 ani, pe când cărţi pe care la vârsta aia cu siguranţă nu le-aş fi înţeles, precum cea a lui Hermann Hesse, nu mi-ar fi stârnit decât plictiseala şi probabil, dacă nu ştiam cât de frumoasă e lectura, aş fi renunţat să mai practic această activitate, crezând, în ignoranţa mea de copil, că toate cărţile sunt “grele” şi plictisitoare.
      Offf, mă doare ceea ce îmi spuneţi legat de Cireşari! :)) Mie mi-au plăcut enorm, i-am iubit şi am plâns când am ajuns la finalul volumului al V-lea. A fost una dintre puţinele cărţi faţă de care m-am ataşat atât de mult (bine, că de toate cele pe care le-am citit sunt ataşată). Pe Cella Serghi o iubesc şi mi-a plăcut enorm “Pânza de păianjen” mai ales, că, stând în Mangalia şi atât de aproape de Balcic, a fost cu adevărat magic să mă plimb prin cele două locaţii expuse atât de frumos de dânsa. Şi “Fraţii Jderi” nici mie nu mi-au plăcut, e printre puţinele cărţi pe care le-am citit “din obligaţie”, fiind necesare la şcoală, aşa că înţeleg resentimentul fiului dumneavoastră vis-a-vis Sadoveanu.
      Se ştie deja că părinţii sunt cel mai important factor în educaţia copiilor, aşa că pasiunea faţă de lectură a fiului dumneavoastră nu-mi imaginez că a putut fi preluată din altă parte decât de la dumneavoastră. Tocmai de aceea am insistat în articolul meu să scot în evidenţă faptul că iubirea faţă de cărţi nu se impune, ci se “preia”.
      P.s: Mie-mi plac şi Cioran şi Eliade, mi-a plăcut şi “Jane Eyre”, dar de Jane Austen nu-mi place! :)) E mult prea siropoasă pentru gustul meu.
      În final, vreau să vă spun că nu mă deranjează comentariile care expun puncte de vedere diferite faţă de ale mele. Unul dintre motivele pentru care mi-am făcut blog a fost acela că Facebook-ul devenise prea plictisitor prin linguşeala pe care toată lumea o aplică la cote maxime. Aşa că astfel de comentarii, mai ales dacă sunt scrise la fel de frumos cum este al dumneavoastră, sunt întotdeauna binevenite! 🙂

      Liked by 1 person

      1. De-ar fi luat si fiica-mea pasiunea de a citi de la mine.. 😊
        Ma bucur ca am reusit sa exprim inscris ceea ce trebuia,dar,mai ales,ca ai inteles ceea ce am vrut sa scriu.😊

        Liked by 1 person

  6. La fiecare dintre noi clicul din minte se produce cu o carte.La mine a fost Heidi si aveam 9-10 anisori.De atunci am citit tot ce se putea citi,carti imprumutate de la bibloteca,biblioteca mamei,care era vasta si avea de toate in ea, cateva sute de carti.Apoi am imprumutat carti ani de-a randul.Odata dezvoltat gustul pentru lectura nu mai dispare.Am ras si am plans alaturi de personajele din carti,ani de zile.Azi pot spune ca iubesc literatura romana,este atat de variata,multi autori i-am citit cu mare drag,carti istorice,beletristica,poezii.Mi-ar fi greu sa spun care carte mi-a placut mai mult.Plimbandu-ma printre amintiri cred ca preferatii mei au fost Zaharia Stancu si Marin Preda.Dar i-am iubit pe toti autorii romani pe care i-am citit.Pot sa spun ca gusturile literare difera de la individ la individ.Baiatul meu cel mare a inceput tarziu sa citeasca,dar iubeste cartile si acum si citeste cu mare placere.Imi place cand reusim sa comentam amandoi cate o carte pe care am citit-o si eu demult….Baiatul cel mic nu a prins drag de lectura…Amandoi baietii au avut la indemana aceleasi carti,dar sunt foarte diferiti,ca indivizi. :)…..Pupici si spor la invatat,Maria! 🙂

    Liked by 1 person

    1. Se pare că pasiunea pentru lectură s-a născut în cazul amândurora prin intermediul lui Heidi. Şi eu am citit-o la aceeaşi vârstă la care aţi citit-o dumneavoastră şi mi-a plăcut atât de mult încât am început să citesc din ce în ce mai multe poveşti, basme, pentru ca, treptat, să încep să îi cunosc şi pe mai marii literaturii. Zaharia Stancu şi Marin Preda sunt, de asemenea preferaţii mei din literatura română, alături de Mircea Eliade, iar în ceea ce priveşte poezia, Nichita Stănescu şi Lucian Blaga sunt cei în versurile cărora mă regăsesc.
      Este adevărat că felul în care privim cititul diferă de la persoană la persoană, iar asta nu este ceva rău. Sunt persoane care îşi dezvoltă cunoştinţele prin alte modalităţi decât lecturând romane. Tocmai de aceea nu voi înţelege aceşti profesori care impun elevilor cititul. Nu toată lumea are înclinaţie spre această activitate şi nu văd rostul în a obliga un copil să facă ceva contra voinţei lui, când îl poţi face să înveţe materia prin modalităţi pe care el le-ar considera mai interesante. Sunt o mulţime de modalităţi prin care copiii de astăzi pot învăţa, de la jocuri educative, până la filme.
      Vă pup şi vă mulţumesc! ❤

      Liked by 1 person

  7. Lecturile pe care le-ai nominalizat la urmă, și a căror absență spui că te-au durut, sunt cele pe care le-am savurat în adolescență. Păcat că astăzi se impun alte cărți, străine de neam și simțire.
    Transmite-i lui July că îi sunt dator cu multe și mi-aș reduce din obligații măcar cu cărticica pe care i-am promis-o. 🙂

    Liked by 1 person

    1. Nu doar cã se impun cãrţi strãine, dar Mass-Media le promoveazã pe cele mai deplorabile dintre ele.
      Hmmm, cu mult drag îi transmit, mai ales dacã este vorba despre cãrţi, cãci ce este a lui July este şi al meu! :)))
      Vã urez o zi minunatã!

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s