Nişte doamne

Unul dintre motivele pentru care nu-mi plac romanele lui Jane Austen, în pofida talentului său, îl reprezintă tema pe care acestea o abordează, şi anume căsătoria, o noţiune care pe mine, personal, mă plictiseşte teribil în momentul de faţă. Şi da, aşa e, dacă vă gândiţi că mi se trage de la vârstă, ei bine, da, chiar aşa e!

Cu toate acestea, se pare că, raportându-mă la exemplele din jurul meu, mentalitatea mea nu este tocmai cea potrivită.

Am surprins în ultimul timp nişte discuţii între nişte don’şoare care au impresia că dacă-s majore sunt nişte doamne. Nu de alta, dar ele nici nu se mai gândesc la faptul că în aproximativ 4 luni trebuie să susţină examenul de bacalaureat, domne! Ele se gândesc că trebuie să se mărite până la 25 de ani că dup-aia devin urâte! Alţii, mnah, au aspiraţii mai modeste, se gândesc ce funcţie vor ocupa până la 25 de ani, ce fel de reuşite profesionale vor să aibă, ce ţări vor să viziteze… mai proşti ăştia, ce să le faci. Ruşine mie, nici nu m-am gândit până acum că după 25 de ani devin urâtă.

Dar aşa e! Dacă o să stai să speli covoare, să ştergi copii la fund şi să-nvârţi polonicul în cratiţă toată ziua, cred şi eu că o să te fleoşcăieşti şi vei deveni urâtă! Nu de alta, dar tu reprezinţi partea cea mai nasoală a lumii, reprezinţi mediocritatea şi ai impresia că dacă vei avea un bărbat care să te susţină financiar în timp ce tu nu faci nimic, eşti deşteaptă. Ei bine, nu eşti, eşti o proastă şi din cauza ta societatea nu evoluează corespunzător şi vei deveni urâtă pentru că aşa ţi-e şi gândul! Pentru că, dragă tu asta care vrei să te măriţi, dar nu ştii dacă vei lua bacul, lumea nu mai e ca în cărţile lui Jane Austen, dacă ai idee despre ce vorbesc. În societatea aia, da, era normal să fii susţinută de soţ, pentru că nu aveai voie să faci mai nimic, iar existenţa ta se rezuma la a vorbi despre alţii şi a fi femeie. Dar tu, tu care ai atâtea posibilităţi şi care ai dreptul să gândeşti liber, îţi baţi joc de istorie în halul ăsta, îţi baţi joc de tot ce-au făcut predecesoarele tale care au luptat pentru ca tu, ca femeie, să fii liberă să poţi face tot ce doreşti…

Dar stai! Ştii care e problema ta principală? Că te crezi femeie, deşi habar nu ai ce înseamnă asta! Tu nu eşti femeie, femeie e mama ta, cea care a trecut printr-o şcoală, dacă nu mai multe, cea care munceşte pentru ca tu să ai tot ce îţi trebuie, printre care şi accesul la informaţie pe care se pare că îl batjocoreşti total, având în vedere ce gândire îngrădită ai, cea care şi-a sacrificat atâta timp din viaţă pentru tine, doar pentru tine! Şi tu, în loc să-i mulţumeşti femeii devenind cineva, pentru că poate ai potenţial, chiar dacă nu prea ştii să te foloseşti de el, vrei să-ţi baţi joc de munca ei măritându-te cu primul care îţi zâmbeşte mai frumos ca restul şi care îţi spune “te iubesc” pe un ton mai suav decât ăla de dinainte. Dup-aia te întrebi de ce zic bărbaţii despre femei că-s proaste… Păi, uite de-aia zic! Pentru că sunt atât de naive, aşa ca tine, care eşti doar o fată, dar te crezi femeie, doar pentru că arăţi ca una.

Ţie îţi place să visezi, dar tu nu ştii că visele sunt doar un produs al imaginaţiei noastre, tu nu ştii că visele devin realitate doar trecând la fapte. Tu te visezi femeie de afaceri, dar vrei să te măriţi după ce termini liceul. Poate dacă aveai vârsta asta în urmă cu 20 de ani, ai fi reuşit să fii cineva. Dar într-o societate în care se cer oameni competenţi, nu prea dă bine pe CV-ul tău să se vadă că eşti măritată de cum ai ieşit în lume. Dă bine să faci asta abia după ce eşti un om împlinit din punct de vedere profesional, ca să ai şi tu ce să-i dai de mâncare copilului, nu să-l ţii tot pe banii alor tăi. Nimeni nu creşte doar cu iubire! Poate doar sufletesc. Dar o iubire care are puterea de a te înălţa într-atât de mult încât să atingi stelele, te poate doborî cât ai clipi. Iar tu, tu draga mea, tu visezi, visezi prea mult! Iar visele neîmplinite sunt cele mai mari regrete ale unui om… Visele sunt dovada clară a nemuririi noastre, pentru că, poate, dacă am fi nemuritori, am putea să ne îndeplinim toate dorinţele. Dar într-o viaţă care chiar în timp ce tastez aceste litere se scurge încet, încet, cum crezi că le poţi avea pe toate dacă nu lupţi? Cum crezi că poţi fi o femeie de succes la 25 de ani, dacă la 20 ai fost ocupată cu măritişul şi până la 23 cu alăptatul?

Nu ştiu cărui fapt se datorează acest fenomen al domnişoarelor care visează mai mult să se mărite decât să ia examenul de bacalaureat, că romane de-ale lui Jane Austen nu prea cred să citească, preferă “50 Shades…” că, deh, le place să se viseze bătute de un bărbat perfect care în realitate nu există, dar pe care şi-l doresc. Pentru că uneori, trăim ancoraţi atât de mult în imaginaţie, încât nu concepem că viaţa e mai mult decât un vis frumos. Viaţa femeii e mai mult decât un măritiş. Până la urmă, esenţa vieţii e reprezentată de alea 60 de secunde de dinainte să mori şi în care viaţa ţi se perindă prin faţa ochilor şi îţi aruncă în faţă toate regretele pe care le ai. Nu zice nimeni să-ţi trăieşti viaţa gândindu-te la acel minut. Ci acel “nimeni” zice doar să te gândeşti de două ori înainte de a face un lucru pe care să îl regreţi în final. Nu de alta, dar deşi toţi ajungem ţărână, unii pot deveni nemuritori prin spirit.

N-ai decât să te căsătoreşti de pe-acum, că poate doar actul ăla îţi poate garanta certitudinea iubirii, dar înainte de a face asta, gândeşte-te că nu mai eşti pe vremea părinţilor tăi, ci eşti într-o societate în care iubirea nu stă scrisă pe hârtie, iubirea este peste tot în jurul tău, pentru că, după mulţi ani de chin, în sfârşit a scăpat de temniţa fatalităţilor istorice. Las-o să fie liberă! Bucură-te de ea în forma ei cea mai pură, nu o mânji înjurând-o pe la 30 de ani, când vei realiza că ai greşit şi că mai puteai aştepta….

A, şi ca să ştii şi tu: lucrurile imprevizibile sunt cele mai frumoase! Îmi imaginez un dialog între tine şi iubitul tău:

                   -Iubitule, vezi că eu vreau să mă căsătoresc până la 25 de ani, nu de alta, dar dup-aia o să fiu urâtă şi vreau să fiu sigură că nu mă părăseşti!

                   -Iubito, sigur că da! Accept.

Adică, vezi tu, ai stricat tot. Pentru că el oricum poate te-ar fi cerut Dar dacă tu eşti grăbită şi vrei imediat, nici de surpriza de a fi cerută nu vei mai avea parte. Deh, trebuie să fii si tu sigură că nu rămâi nemăritată, nu de alta, dar dup-aia se dă liber la îngrăşat porcul, nu?

Şi, aşa, ca un fapt divers, să ştiţi că Jane Austen a rămas nemăritată! Dovadă a faptului că deşi promova căsătoria, poate că nu era întru totul de acord cu ea. Şi iată că, la aproape 200 de ani de la trecerea ei în nefiinţă încă se mai vorbeşte despre ea. Să fie oare Jane Austen urâtă?