Aparenţele înşală

A fost odată ca niciodată şi încă este.

A fost odată o fetiţă care îşi iubea viaţa atât de mult, încât dăruia din mica ei agonisire tuturor celor din jur: arunca de la balcon păpuşi fetiţelor de pe scară cărora părinţii nu le cumpărau atât de multe pe cât îi cumpărau ei şi asta nu pentru că nu aveau. Fetiţa ştia că ei aveau, poate chiar mai mult decât părinţii ei, dar ştiau că nu vroiau. Părinţii vecinelor de pe scară ştiau că fetiţa le ştia secretul. Şi o urau. Pentru că şi părinţii pot urî copii. Aşa că le-au interzis odraslelor să se mai joace cu fetiţa (pe care o vom numi M., pentru sonoritatea textului), dar asta nu înainte de a-i accepta jucăriile.

Ura părinţilor s-a transmis şi la copii, astfel că pe când avea 6 ani şi se juca singură în parcul din spatele blocului, una dintre vecinele căreia M. îi dăruise jucării, a împins-o de pe tobogan şi i-a provocat o entorsă. M. nu a plâns. O durea, dar s-a abţinut. Murdară de nisip, s-a dus acasă şi, abia după ce a văzut zâmbetul cald al mamei a avut curajul să plângă pentru că ştia că ea nu se va bucura, ba din contră, va plânge cu ea.

Câteva luni mai târziu, fetiţa începea clasa I. Era foarte entuziasmată de acest nou început pentru că ea ştia să scrie şi să citească de la vârsta de 4 ani. A învăţat singură, prin intermediul tăbliţelor magnetice. Abia aştepta să-şi cunoască noii colegi, însă nu mare i-a fost mirarea atunci când a recunoscut printre ei şi câţiva dintre cei care i-au fost alături la grădiniţă. În pofida unui început promiţător, M. se muta în următorul semestru la altă şcoală, pentru că învăţătoarea nu o băga în seamă pentru că,aşa cum i-a spus mamei, “doamnă, ea ştie deja”, iar colegii spuneau că e “nesuferită” din cauză că avea mereu mâna pe sus.

La noua şcoală, M. a avut parte de o învăţătoare pe care o va iubi mereu pentru influenţa pozitivă pe care a exercitat-o asupra ei, descoperindu-i afinitatea asupra matematicii. Atunci când se plictisea, M. făcea probleme la matematică şi, la fel ca şi la şcoala precedentă, ea ştia mai multe decât restul colegilor. Însă aici nu mai ridica mâna. Nu vroia să-i supere. Vroia să fie prietenă cu toţi. Însă nu a putut pentru că Don Juanul clasei “o plăcea” şi restul fetelor o izolau din acest motiv.

În clasa a II-a, M. s-a mutat într-o nouă locuinţă, la ţară, alături de părinţii ei. A fost cel mai bun lucru pe care l-au putut face. Fetiţa le va fi mereu recunoscătoare părinţilor pentru această alegere.

La începutul clasei a IV-a, fetiţa a suferit şocul de a fi umilită în public de colegele ei, care o numeau “tocilară” şi, un nou termen apărut pe atunci, “ratată”. A încercat să treacă peste, însă nu a reuşit. Plângea. Astfel că s-a mutat la o nouă şcoală, unde M. a cunoscut un colectiv mai primitor, însă golul lăsat de învăţătoarea ei  mult iubită nu a putut fi niciodată umplut. La fel ca şi la şcolile precedente, M. ştia mai multe decât restul colegilor. Însă aceştia nu o urau din acest motiv, ba din contră, o apreciau. M. era fericită.

Însă în a V-a, s-a produs inevitabilul. Colegii s-au schimbat, la fel şi cadrele didactice. Acum erau profesori şi, nu doar atât, erau bugetari cărora li s-a tăiat 25% din salariu. M. ştia toate acestea, de aceea a sperat că poate va fi mai bine. Însă nu a fost, iar ea vroia să înveţe, nu să piardă timp. De aceea, în clasa a 6-a, s-a mutat la o nouă şcoală, unde a şi rămas, de altfel, până la sfârşitul clasei a VIII-a.

Aici, M. a cunoscut ce înseamnă competiţia. Şi a cunoscut, totodată, ce înseamnă viaţa. A făcut cunoştiinţă cu partea cea mai tristă a vieţii, aceea în care oamenii fură, dar nu din punct de vedere material, ci emoţional. Fetiţei i s-a furat matematica de către propriul ei profesor care, dintr-o dorinţă mult prea mare de înavuţire, a considerat că doar cei ce îi trec pragul casei sunt copii “deştepţi” şi merită note de la 7 în sus. Pe M. a considerat-o ca fiind “nesimţită” pentru că nu a vrut să se compromită, şi “depravată” pentru că nu venea mereu la orele lui, fiind modalitatea ei de a riposta împotriva nedreptăţii care i se făcea. M. a eliminat complet matematica din viaţa ei. Acum, nu mai ştie să facă nici măcar ce ştia să facă în clasa a II-a, deşi a fost elevă olimpică la matematică.

Totodată, M. a cunoscut ce înseamnă răutatea şi bârfa. Astfel că a decis să se alăture şi ea mulţimii, pentru a evita speculaţiile. Şi rău a făcut. M. devenise victima vorbelor urâte, pentru simplul fapt că ea nu era ca restul. Însă atunci nu conştientiza acest aspect. Ea se pierduse în mulţime, era singură, dar nu putea face nimic pentru că nimeni nu o auzea, deşi era înconjurată de “prieteni”. Încerca să împartă bunătate tuturor celor din jurul ei şi vedea că e totul în zadar, însă se amăgea cu iluzia că măcar nu e singură. Şi a greşit enorm, pentru că atunci a fost mai singură ca oricând.

În această perioadă, fetiţa, care acum era aproape o domnişoară în toată regula, a avut parte şi de “prima iubire”, pe-atunci atât de intensă, acum, motiv de banc. Dar ea a suferit enorm din pricina acelei “iubiri” şi a decis ca niciodată să nu mai facă greşeli pe plan emoţional. Vă daţi seama că a mai făcut, şi încă ce greşeli, poate chiar mai mari decât cea menţionată, însă toate au contribuit la ceea ce a devenit M. în prezent.

După terminarea clasei a VIII-a cu brio, M. a început liceul, iar clasa a IX-a a fost cea mai edificatoare perioadă a vieţii ei de până atunci. De ce? A cunoscut persoane noi, a eliminat persoane vechi şi dăunătoare, a eliminat şi acele persoane noi pe care le cunoscuse în prima instanţă şi s-a regăsit pe sine. A făcut, ce-i drept, nişte greşeli colosale până a ajuns la această descoperire, însă totul a fost în favoarea ei. L-a găsit şi pe acel “el” alături de care va împlini, în curând, 3 ani, şi care a contribuit prin felul său unic de a fi, la regăsirea lui M.

Astfel că, în prezent, M. este o persoană echilibrată, care se iubeşte pe sine mai presus de orice ( şi deşi nu sună atât de bine, vă poate asigura chiar ea, personal, că este un lucru extraordinar), care iubeşte echilibrat, care ştie ce vrea şi are încredere mai mult ca niciodată în propriile forţe pentru că a învăţat din greşelile ei şi ale celor din jur. Totodată, M. este o persoană a cărei prezenţă preferată este chiar ea însăşi şi care face doar lucruri utile ei. Pentru că M. iubeşte viaţa mai mult ca niciodată. De ce? Pentru că o înţelege. Ea ştie că viaţa nu e roz, dar ştie că nu e nici neagră. Ea conştientizează că o viaţă bună este una echilibrată, şi tocmai de aceea zâmbeşte preponderent în interior, şi nu în exterior, pentru că lumea este rea şi un zâmbet sincer într-o lume atât de amară poate risca oricând să fie furat. Ea zâmbeşte sincer doar cui merită. În rest nu zâmbeşte, învaţă.

M. este tot ce şi-a dorit vreodată să fie, iar asta pentru că face ce vrea, şi iubeşte ceea ce face. Pentru că EA este ceea ce vrea să facă.


M. a fost aseară în club şi, încă o dată, a constatat cât de mult pot înşela aparenţele şi câtă falsitate pot genera câteva pahare de whisky. A fost întrebată de câteva ori dacă e supărată, pentru că dansa fără să zâmbească. Ea ştia de ce nu zâmbeşte, însă a răspuns doar că nu, nu e supărată. În sinea ei, însă, zâmbea şi abia aştepta să dezvolte acest subiect pe blogul ei. 10943564_991232770906407_1999358154_n

Advertisements

26 thoughts on “Aparenţele înşală

  1. Eu as iubi cu drag o astfel de M. Si ea, care eate obisnuita sa fie neinteleasa, ar stii ca iuburea mea ar fi cuminte.
    Cat de bine ca M. nu s-a oprit la experiente izolate, ci a lasat viata sa le cumuleze.

    Liked by 1 person

    1. M. a știut întotdeauna că în viață nu totul vine “de-a gata”, astfel că a luptat pentru propriul său “eu”, iar în această luptă, M. a devenit, treptat, prietenă cu experiența, folosind învățămintele acesteia în favoarea ei.
      Mă bucur că îți place de M. În sinea ei, zâmbește citind comentariul tău! 🙂

      Like

      1. Am cunoscut si eu un N. Avea si el luptele lui, chiar daca isi aveau teren de lupta orientat diferit. I-am citit pe ascuns istorisirea cu M si s-a bucurat ca astazi este bine, cu viitorul ca o creanga de M(agnoliu) in floare. Ii mai spunem ceva lui N. din partea M-ei?

        Like

      2. M. dorește, în primul rând, să-i mulțumească lui N. pentru gândurile frumoase și, în al doilea rând, ea speră că N. este fericit într-atât de mult încât să întâmpine, asemenea ei, toate necazurile vieții cu un zâmbet, și nu cu teamă, căci, până la urmă, experiența este cea care ne modelează latura umana. Ori noi, aici, învățăm “arta de a fi om”! 😀
        Cele mai bune gânduri din partea M-ei, pentru N.!

        Liked by 1 person

  2. O fetită pe nume A. , bine ascunsă pe după vârstă şi pe după aparenţe a zâmbit şi şia descoperit o lacrimă intr-un colţ de ochi. Pe exterior, pentru că e prea dimineaţă şi e singură în camera ei, n-a plecat încă “în lume”. 🙂

    Liked by 2 people

  3. Eeh, de emoţie, fetiţa A. a tastat şi cu o greşeală. O roagă pe fetiţa M., dacă o trece pe aici, să treacă cu vederea şi greşeala, e …o aparenţă. Să ai o zi bună şi o viaţă frumoasă, Maria ! 🙂

    Liked by 1 person

  4. Un M de asta am si eu acasa…. 😦
    Este bine ca , pana la urma M a ta nu s-a lasat dusa de val si a inteles ce este si trebuie facut…Si-apoi , zic eu , nu a fost si nu este singura.

    Liked by 1 person

    1. Oricine poate fi pus în situația de a se pierde. Important este să se automotiveze pentru a depăși această situație și să conștientize importanța propriului sine.
      Sunt sigură că și M. a ta va reuși să iasă cu brio din încercările la care este supusă! 🙂 Multe îmbrățișări pentru ea!

      Liked by 1 person

  5. Zicea Nietzsche că “ceea ce nu te doboară te face mai puternic”. Este foarte posibil ca această afirmaţie să fie valabilă, chit că eu de multe ori, recunosc, chiar şi când lucrurile sunt (aproape) perfect argumentate tot caut puncte slabe pentru a le combate.
    Vezi tu, Maria, ai experimentat nişte stări sufleteşti şi ţi-ai pus mintea la contribuţie încercând să percepi care-i mecanismul unei lumi anormale ce se leagă nefiresc, parazitar chiar, de normalul unei lumi ce se dezvoltă în interiorul unui om, cu atât mai mult când vine vorba de interiorul unui copil.
    “Experientia docet”, nu greşeau latinii spunând asta, deşi, de multe ori, când considerăm că avem destulă experienţă, căzând pe tânjală putem greşi. Nedreptatea am simţit-o ani de-a rândul, trăind desigur şi-n perioada comunistă, cea în care, pentru faptul că tatăl meu era preot, mi s-a spus că n-am “demnitatea” de a fi comandant de grupă, detaşament ori unitate. Desigur, pe acelaşi principiu nu aveam voie să primesc nici premii.
    Altfel, într-un limbaj ne-academic, aş spune că orice fund în dos e un pas înainte, iar cine ştie să se folosească de aceste lovituri primite merge mai departe în viaţă, călit, dar şi plâns, ca să fim corecţi.
    Şi ar mai fi un lucru, desigur, pe care-l spun ca unul ce priveşte viaţa într-o formă un pic deosebit faţă de majoritatea profană, iubirea este sentimentul, starea, pe care indiferent de vârstă n-o putem înţelege, struni şi planifica. Iubirea se trăieşte, iar cine trăieşte în iubire, clar, va reuşi să treacă peste orice răutate şi obstacol al lumii în care-şi lucrează clipa. 🙂

    Liked by 1 person

    1. Iubirea, în orice fel s-ar manifesta ea, este un lucru bun pentru că “a iubi”, de cele mai multe ori, este sinonim cu “a fi fericit”. De aceea, fetița care își iubea viața atât de mult când era mică, a reușit să treacă peste toate încercările redescoperind iubirea față de sine, față de viață, după mult timp în care a crezut că fericirea este o noțiune abstractă.
      Din păcate, cu nedreptatea este mai greu, pentru că nu ține doar de propria persoană, ci de o lume întreagă. Mie îmi place cum a zis Ghandi, și anume să fim schimbarea pe care vrem să o vedem în lume. Actuala M. după acest îndemn se ghidează, și nu regretă.
      Și da, orice șut în fund e un pas înainte, iar mersul pe jos întărește mușchii! :)) Deci se poate spune că M. este îndeajuns de puternică în momentul de față pentru a face față noilor experiențe, indiferent de surprizele care vin odată cu acestea.
      Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase! 🙂

      Like

  6. Ma bucur ca ti-am citi blogul.Micuta M. a devenit o tanara puternica,care va sti sa isi croiasca drumul in viata. Poti sa ii transmiti din partea mea ca o imbratisez si ii doresc tot binele din lume?….Multumesc anticipat,Maria,pupici de seara pentru tine. 🙂

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s