“A fi” la timpul prezent

Ce e viaţa dacă nu doar un continuu du-te-vino între a fi şi a nu mai fi?
Ce e viaţa dacă nu un front pentru bătălia dintre suflet şi materie?
Ce e viaţa dacă nu clipa de acum şi clipa ce va să vină?
Ce e viaţa dacă nu răscrucea dintre sentiment şi gând?
Ce e viaţa dacă nu doar un om, ci toţi?

Mi-am pus adeseori aceste întrebări. Bine, poate nu sub o formă atât de profundă, însă esenţa este aceeaşi: ce e viaţa? Te naşti, trăieşti şi mori… Cam aşa s-ar rezuma totul. Dar, asemenea unei cărţi, viaţa nu cuprinde doar ideile principale din rezumat, ci cuprinde personaje, acţiune, sentimente, gânduri, idei, zâmbete, lacrimi, iubire, ură. Cuprinde o multitudine de detalii pe care un rezumat le-ar omite. Totuşi, spre deosebire de o carte, viaţa nu are un autor. Viaţa este aşa cum ne-o facem noi, iar acţiunea depinde strict de felul în care decim că vrem să fie. Şi, deşi suntem conştienţi de puterea pe care o avem, alegem drumul cel mai simplu, şi anume de a nu ne păsa decât când e prea târziu.
Superficialitatea cu care tratăm viaţa este motivul pentru care trăim într-o lume atât de dată peste cap, o lume în care toată lumea se plânge şi abia dacă mai râde. Este motivul pentru care acum, de sărbători, internetul este atacat de articole despre cum nimeni nu mai simte magia Crăciunului, despre cât de naşpa este să fii singur de sărbători, despre cum n-ai bani să le faci cadouri celor dragi şi despre multe alte lucruri de care în restul anului nimănui nu-i pasă. Dar, pentru că suntem oameni, întotdeauna găsim motive să ne plângem, nu doar de sărbători. Vara ne plângem că e prea cald, toamna că vine iarna, iarna că vrem vară şi primăvara nu mai zicem nimic pentru că ştim că vine vara, pomii au înflorit şi soarele străluceşte, aşa că putem îmbrăca nu numai haine subţiri şi frumoase, dar şi haina fericirii pe care în restul anului o înlocuim cu cea a autoîntristării şi depresiei. Eventual, primavara ne plângem că ne bâzâie albinele…
Sunt atât de multe lucruri de care ne plângem şi atât de puţine de care ne bucurăm. Sunt atât de multe lucruri care ne-ar putea face să zâmbim, iar noi, totuşi, preferăm varianta opusă. De ce oare nu putem conştientiza că viaţa pare adeseori atât de naşpa pentru că noi, în cercul nostru de autosuficienţă, o limităm la atât? De ce nu încercăm să depăşim aceste limite?

1511055_745112365556995_5143170017953990355_n
Astăzi este o zi în care am învăţat nu doar că viaţa mea este pur şi simplu rezultatul a ceea ce vreau să fie. Astăzi am învăţat să preţuiesc viaţa şi mai mult decât o făceam deja. Astăzi am învăţat că nimic nu este mai important în viaţă decât a fi stăpân pe situaţie şi de a face alegerile potrivite la timpul potrivit.. Rostul timpului e tocmai acela de a te determina să trăieşti acum, în momentul de faţă şi nu să laşi totul pe mâine că “lasă, c-o să fie bine”, cum ar zice omul din popor. NU! Nu O SĂ! Prezentul e timpul vieţii, timpul care ne defineşte, este timpul bătăilor inimii. Este timpul care contează cel mai mult, timpul care te leagă de cei dragi, timpul care îţi spune dacă mai trăieşti sau nu, timpul în care EŞTI! Este timpul tău, timpul pe care îl ai pentru a fi în viaţă, iar noi, cel mai mulţi, ne batem joc de el prin superficialitatea cu care alegem să tratăm lucrurile.
Suntem nişte proşti! Da, asta suntem. Suntem nişte proşti pentru că facem, de cele mai multe ori, nişte alegeri atât de stupide, încât, atunci când ne uităm în urmă,  ajungem să ne întrebăm dacă eram chiar noi cei care am luat acea decizie. Da, se numeşte experienţă o să-mi ziceţi şi da, nimeni nu s-a născut înţelept, ci a devenit. Dar dacă se numeşte experienţă, oare de ce viaţa este atât de nedreaptă şi nu ne oferă tuturor capacitatea de a fi conştienţi de foloasele ei la momentul potrivit? De ce ne batem joc cu atâta patimă de viaţă şi de timpul vieţii? De ce nu gândim mai mult atunci când facem alegeri? De ce suntem atât de egoişti şi alegem un drum bun (în aparenţă) pentru noi, dar dăunător pentru cei dragi nouă, cei care ne iubesc? De ce nu auzim atunci când cei dragi ne spun că greşim? De ce e omul făcut în aşa fel încât să nu-şi dea seama cât de frumoasă e viaţa dacă o trăieşte ACUM?

Advertisements

3 thoughts on ““A fi” la timpul prezent

  1. Eu recunosc tot ! Adica, nu regret nimic, orice decizie am luat, spontana sau gandita, indiferent de rezultat, de scop, intotdeauna am avut grija sa nu fac rau . Prostia ar fi sa crezi ca in viata poti face ce vrei, cand vrei, ca numai tu sau doar tie ti se cuvine sau poti . Nu este asa, sunt multi altii care vor crede la fel, atitudinea te va diferentia mereu .

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s