Aveam vreo 10 ani atunci când, făcând ordine în bibliotecă alături de mama, am descoperit această carte sau, mai exact, titlul ei. Dragostea fiind la vârsta aceea un subiect tabu, am început să mă hlizesc după ce i-am citit titlul într-un mod ironic, gândindu-mă că este doar o altă carte de dragoste printre miile care erau deja existente. Dar ea, mama, a zâmbit într-un mod în care doar mamele ştiu să o facă, iar eu am ştiut că greşesc.
După vreo 3 ani de la acea întâmplare, m-am reîntâlnit cu acest titlu și m-am gândit să-i acord o șansă. Nu sunt genul de persoană care să citească recenzii înainte de a citi o carte, astfel ca habar nu aveam cu ce aveam să mă întâlnesc. A fost una dintre primele mele incursiuni în literatura română, una dintre cele mai frumoase care există. Românul chiar s-a născut poet, iar poezia lui vibrează în comuniune cu toate simţămintele omeneşti. Ceea ce urma să citesc nu era doar poezie, nu era doar creaţie literară, era însăşi creaţia sub formă de lacrimi.
Titlul sugestiv, “Ce mult te-am iubit…”, trimite cu gândul la dragoste care chiar este, de altfel, tema acestei sublime opere. Ironia sorții face însă ca această carte să cuprindă tema celei mai pătimașe și , totuşi, celei mai dureroase dintre iubiri, iubirea unui copil pentru cea care i-a dat naștere, cea care poartă desăvârșitul nume de MAMĂ. Acest roman este o odă închinată sacralităţii materne, o odă închinate unei iubiri efemere în plan terestru, dar veşnice în plan astral.
Zaharia Stancu, un autor controversat prin ideologia pe care a susţinut-o, transpune în această operă un moment crucial din viața sa, și anume trecerea în neființă a mamei sale. Contrastul dintre viață și moarte este ceea ce dă nota definitorie a acestui roman, scriitorul redând sentimente cu care cititorului îi este imposibil să nu empatizeze, tristețea fiind starea predominantă. Scriitorul lăcrimează cuvinte pe care cititorul le absoarbe şi le transpune ca învăţături, cea mai importantă dintre ele fiind aceea că timpul este un duşman de temut, dar pe care nu-l putem învinge oricât ne-am dori. Timpul ne fură oamenii dragi, însă înainte de a face acest lucru, el ne acordă răgazul de a-i iubi pe aceşti oameni, iar mulţi dintre noi, în goana noastră dupa nimic, neglijăm aceşti oameni pentru ca în final să ajungem să înjurăm timpul. Nu, nu timpul e de vină. Noi suntem de vină că nu ştim să îi facem faţă. El este un duşman de temut, dar orice duşman poate deveni prieten dacă îl putem menaja prin vorbe sau fapte frumoase. În cazul timpului, el poate fi manipulat prin momentele frumoase pe care le-am putea petrece alături de persoanele iubite, trăind în prezent, trăind clipa de faţă şi nu pe cea care nici măcar nu ştim ce va aduce cu sine.
Limbajul este unul menit de a sublinia durerea și sentimentul de tristețe, fiind profund dramatic și introducându-l complet pe cititor în vârtejul gândurilor negre ale autorului. Farmecul literaturii române este întocmai acela că, tradusă în altă limbă, ea riscă să piardă din autenticitatea sentimentelor pe care autorul doreşte să le transmită publicului larg. “Ce mult te-am iubit…” este o carte românească în toate străfundurile ei, o carte ce îmbină sufletul cu cuvântul, o carte ce transmite sentimente pentru vecie dăinuitoare, după cum sugerează chiar punctele de suspensie din titlu, iubirea pentru cea care ne-a dat viaţă dăinuind dincolo de atemporalitate.
”Ce mult te-am iubit…” nu este o carte care se adresează oricui, ci doar acelora care pot conștientiza puterea adevăratului sentiment de iubire și acelora care pot empatiza cu contrastul dintre viață și moarte, precum și cu implicațiile celor două fenomene. Este o carte sublimă, desăvârșită prin complexitatea gândurilor exprimate de către narator, o carte care nu se adresează unei vârste, ci tuturor vârstelor, căci o astfel de iubire nu are timp, ci ea însăşi reprezintă timpul.
”Sărutarea a venit prea târziu… prea târziu… Uneori în viaţă toate vin prea târziu. Numai moartea vine întotdeauna prea devreme.” – Zaharia Stancu, ”Ce mult te-am iubit…”
Nu pot să spun decât că subscriu pentru că n-aș ști să spun mai frumos ca tine !!!! Stimă!
LikeLiked by 2 people
Vă mulţumesc!
LikeLiked by 1 person
Uneori analiza unei opere este atat de bine facuta, incat depaseste inasi valoarea artistica a acesteia…mie asa mi
se pare… cu tote ca pare absurd…
LikeLiked by 1 person
Doua lucruri sunt sigure in viata : iubirea mamei si moartea . Prima este nemuritoare .
LikeLiked by 1 person
Şi moartea este nemuritoare, vine iar şi iar şi iar… dar nemurirea sentimentelor este infailibilă în faţa morţii, fiind mereu biruitoare! 🙂
LikeLiked by 1 person
Iar eu ma simt norocoasa ca te am . 😀
LikeLiked by 2 people
Eşti minunată! Atât deocamdată că orice aş mai spune, ar fi cam degeaba….
LikeLiked by 2 people
Mulţumesc din suflet!
LikeLiked by 1 person
Reblogged this on july's blog and commented:
si tac citind
LikeLiked by 1 person
Frumos scris, induiosator. Felicitari.
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc!
LikeLike
Uite, eu trebuie sa-ti marturisesc ca nu am citit aceasta carte…mi-e rusine sa recunosc dar nu pot sa mint. Dupa ce am citit descrierea ta, cred ca nici nu as vrea sa o citesc acum pentru ca mi-ar starni emotii mult prea adanci si nu cred ca le-as putea face fata. Ai dreptate, noi suntem proprii nostri cei mai mari dusmani pentru ca nu stim sa ne bucuram de ce ne este dat frumos si bun in viata, nu timpul.
LikeLiked by 1 person
Este o carte cu adevărat răscolitoare și tulburătoare, iar eu am ales să vorbesc despre ea tocmai din acest motiv. Cât despre timp, nu pot spune decât că vă mulțumesc din suflet pentru faptul că v-aţi consumat din puținul de astăzi pentru a mă citi!
LikeLike
Nu ai pentru ce să-mi mulțumești, mi-a făcut plăcere să citesc articolul tău. Știi că ești o pasăre rară în aceste vremuri, fată dragă? 🙂 Poți să-mi spui Gina, să mă simt și eu mai tinerică. 😀 O seară plăcută!
LikeLiked by 1 person
Ştii cum se spune, dacă vrei să vezi o schimbare în bine, începe chiar cu tine! Iar eu exact acest lucru încerc să îl fac. O seară plăcută, de asemenea, Gina! 🙂
LikeLiked by 1 person
Esti minunata! Mi-a placut fiecare cuvant pe care l-am citit, pentru ca a fost scris din inima!
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult!
LikeLike
Fiecare pas în scris îți e precum o adiere… să tot fie!
LikeLiked by 2 people
Mulţumesc din suflet!
LikeLike
Ufff… Toată lumea văd că lasă comentarii de la superlativ în sus. No, b-am să fac eu opinie separată mai ales că ai şi pile la July. 😀 În mare (şi nu despre Marea Neagră e vorba aici), e bine. Spre foarte bine. Mai insistăm un pic pe nuanţe, evităm cuvintele prea pretenţioase (elocinţa nu e întotdeauna un plus) şi suntem un picuţ mai atenţi. Da, Mărie ?
LikeLiked by 2 people
E la început de scris pe blog Maria. Își dezvoltă ea stilul cât de curând, sunt sigură 😀 (de la mine am învățat chestia asta)
LikeLike
Diana, sunt la început de scris pe blog, dar nu și în viața de zi cu zi! 🙂
LikeLike
I know, Maria. Scrii foarte frumos şi inteligent.
Dar e o diferență mică. Când scrii pe blog, stilul ți se modifică puțin. După câteva postări o să îmi dai dreptate. 🙂
LikeLiked by 1 person
Ştiu. “Critica” mea nu urmăreşte s-o desfiinţeze ori s-o inhibe. Ferit-a Sfântu’ ! că de mă prinde July îmi rupe picioarele dacă se-ntâmplă asta. Sper chiar s-o motiveze.
LikeLiked by 1 person
Apreciez și vă mulțumesc, dar nu. Fiecare dintre noi avem un fel aparte de a ne exprima atunci când scriem, iar eu sunt un om al cuvintelor frumoase și nu ratez nicio ocazie de a le folosi. Nu sunt cuvinte pretențioase, sunt cuvinte care vin din suflet, iar atunci când scriu, doar astfel de cuvinte îşi au locul.
LikeLike
Totuşi. “carte sublimă” parcă e un pic cam mult, don’t U think ? Şi ar mai fi. Total de acord cu folosirea cuvintelor frumoase, mai ales atunci când acestea vin din suflet. Doar că, bogată-i limba noastră numa’ că lexicul îi limitat. Există riscul ca după 10 postări să începi să te “repeţi”.
LikeLike
Nu sunt genul de om care să folosească cuvinte mari, doar de dragul de a le folosi. Pentru mine, “Ce mult te-am iubit…”, chiar a fost o lectura sublimă şi alt termen nu aş putea folosi pentru a descrie acest lucru. Cât despre limba noastră, da, chiar este o comoară, însă e o comoară ce oferă posibilitatea de a fi folosită într-o multitudine de feluri, valoarea ei constând tocmai în diversitatea bogăţiilor pe care le oferă!
LikeLike
Ok. Nu mai insist. Departe de mine gândul de a purta discuţii în contradictoriu a la long. Doar că “sublim” apare de două ori în text.
LikeLike
Se numeşte “repetiţie” şi este încadrată în categoria figurilor de stil cu un scop: acela de a accentua mesajul care se vrea a fi transmis. Exista o problemă doar dacă foloseam termenul de “sublim” în mod repetitiv, în aceeaşi frază. Şi eu sunt un nazi al textelor bine scrise, atât din punct de vedere al conţinutului, cât, mai ales, al gramaticii, dar când nu e cazul de aşa ceva, păi chiar nu e!
LikeLiked by 1 person
Fie precum spui tu, prinţesă !
be) să ştii că nu mă deranjează absolut deloc, nu-i de natură a mă scoate din zona mea de confort dacă, după ce vei citi comentariile mele le vei da cu Sfântu’ Delete. Ai “binecuvântarea” mea pentru a proceda astfel. Poate chiar că-i mai ok pentru “imaginea” blogului tău.
LikeLike
Nu am de ce să le şterg, mi-a făcut plăcere să ne contrazicem! 🙂
LikeLike
Pasajul, cel puțin, e superb. Mi-e ciudă că nu am citit-o. Dar sper că mai am timp 🙂
LikeLiked by 1 person
Pentru cărți ca cea menționată există întotdeauna timp! 🙂
LikeLike
Cam la aceeași vârstă l-am descoperit și eu pe Rebreanu, prin romanul Răscoala și, imediat, Ion. Doar că eu am fost atras întâi tocmai datorită scenelor erotice pe care le-am savurat prima dată. 🙂
LikeLiked by 1 person
E clar, caut si eu cartea!! Multumesc!
Iar ultimul paragraf este rascolitor, minunat, profund……
LikeLiked by 1 person
Mă bucur că te-am convins și te mai aștept pe-aici! 🙂
LikeLike
Să-ţi spun cât m-a tulburat articolul, m-aş juca de-a “hai să ne lăudăm!”.
Sensibilitatea ta surprinsă în material este cuceritoare. Cred că o vei regăsi în postul meu:”9 Mai ziua victoriei triste”
Aş spune totuşi ceva prozaic, dar plin de semnificaţii.
Dacă era în biblioteca mamei tale,iar ţie ţi-a plăcut aşa de mult, se confirmă proverbul:”ce naşte din pisică……vede clar şi în bezna prejudecăţilor.”Am dăruit-o şi eu, mamei mele!
Şi după ce a citit-o mi-a spus:”Sunt fericită, să mă iubeşti atât!”
Apropo, am dedus că eşti necruţătoare în cazul greşelilor de punctuaţie, iar aci, uneori eu stau execrabil.
Cu bine! 🙂
Onu
LikeLiked by 1 person
Sunteţi modest, gramatica dumneavoastră este impecabilă din toate punctele de vedere, iar acesta este unul dintre fundamentele unui articol bine scris. Cât despre carte, nu pot spune decât că debordează de sensibilitate, iar acest fapt s-a reflectat şi asupra gândurilor pe care am ales să le împărtăşesc!
Vă mulţumesc pentru gândurile frumoase!
LikeLike
Universul feminin nu se dezminte!
Oare cum îl întruchipezi?
Parţial, îl percep:răsfăţându.mă!
Mulţumesc frumos,pentru reciprocitate!
Onu
LikeLiked by 1 person